In urma cu 3 ani, cand am cunoscut-o prin intermediul internetului pe Marcela, eu aveam 32 de ani, iar ea 28. La inceput am tinut-o numai in vrajeli ieftine, caci nu stiam nimic despre ea si imi era indiferent daca intre noi se leaga ceva sau nu. Insa cu timpul, tot discutand zilnic, printre picaturi, de la serviciu, am inceput sa simt ca am dat peste o fata speciala si mi-am dorit sa o cunosc. Initial, ea a fost contra. A motivat ca nu participa la intalniri oarbe. Insa dupa vreo trei luni, cand chiar ardeam de dorinta si curiozitate sa o vad, am pus piciorul in prag:

- Marcela, e alba sau neagra! Vad ca ma trombonesti, esti o imbarligatoare de prima clasa! Nici macar in poze nu vrei sa ne vedem... i-am scris cu multa indrazneala, la risc.

- Ori ne intalnim, ori mai bine punem punct aici, si cu asta, basta! am plusat cand am simtit-o ca se ghemuieste ca ariciul mirosit de vulpea hamesita.

Si, in cele din urma a cedat; ne-am vazut!

Era – si este – o fata nu de o frumusete tip Barbie, ci mai degraba genul suavei si rasatei Audrey Hepburn in celebra pelicula "Mic dejun la Tiffany''. Altfel spus, o data ce o vezi, n-o mai uiti! Pe scurt, prima intalnire a fost magica, pentru ca ne-am placut foarte mult si nu ne-am sfiit sa ne-o aratam! Iar de atunci nu numai ca am continuat sa ne vedem, dar incet-incet ne-am indragostit de-a binelea, iar la vreo trei luni din ziua in care aruncasem "carligul'' pe site, am facut dragoste!

Toate bune si frumoase pana aici! Dar hai sa vedeti in ce m-am bagat!... Cam dupa jumatate de an de cand devenisem o pereche, Marcelei i-a venit o idee: sa incerc sa o ajut pe sora ei. Acum, trebuie sa stiti ca sora mai mica a Marcelei, pe numele sau Sorina, era grav bolnava. Avea cancer in ultima faza, si toata familia se impacase cu ideea iminentei pierderi, toti erau resemnati! O tumora localizata in partea din spate a creierului evoluase pic cu pic, in ciuda tuturor tratamentelor, iar acum insasi biata fata isi astepta cumplitul final. Numai Marcela, cu sufletul ei de aur, se incapatana sa mai spere. Si ultima sa ideea a fost, in acel moment, ca eu sa o fac pe sora sa sa se indragosteasca de mine, in speranta ca iubirea ii va da puteri sa lupte pentru viata sa!

Eu ce puteam sa spun atunci cand Marcela mi-a cerut ceva atat de ciudat? Desigur ca n-am putut sa refuz, desi nu aveam prea mari asteptari. Ce puteam face cu o fata daramata fizic si psihic? ... Insa Marcela, care citise recent o carte despre vindecari care au avut la baza miracolul iubirii, spera, iar strategia sa era simpla:

- Viorel, eu o conving pe Sorina sa-si faca un cont pe site, iar tu o abordezi cum ai facut-o si cu mine cu un an in urma! Cu stilul tau, sunt convinsa ca o vei cuceri, cum m-ai cucerit si pe mine!

Zis si facut! Desi initial Sorina fusese impotriva, in cele din urma, la insistentele Marcelei a acceptat; in fond, statea numai in casa, nu primea vizite – nici eu nu intrasem niciodata in camera sa -, iar monotonia ii accentua cumplita suferinta. Asa ca prima mea miscare pe site-ul de socializare a fost la fel de zglobie ca si in cazul iubitei mele:

- Atentie marita ! Carligul! Vine spre tine, te inhata!

Fata, care intre timp fusese abordata de o multime de neciopliti, obsedati sau agramati, a fost surprinsa in mod placut, a zambit, iar eu am profitat de intrarea reusita si apoi discutia a curs de la sine. Dupa o saptamana, am ajuns sa vorbim zilnic, si nu numai atunci cand eu eram la birou (apropo, lucrez ca proiectant la ICPE), ci si seara! Asta pentru ca pe de o parte Sorina se plictisea si dorea sa ne gasim tot mai mult, iar pe de alta Marcela, altruista din fire, prefera sa sacrifice din timpul nostru impreuna pentru binele surorii sale. Dar, ca sa fiu sincer, si mie incepuse sa imi placa sa fiu in legatura cu fata aceea bolnava care, din cate stiam, nu mai fusese voioasa de foarte mult timp. Era clar ca ea se simtea bine cand coresponda cu mine, uita de boala, si curand avea sa mi-o spuna se sleau:

- Viorel, ma simt bine cu tine, ma faci sa rad intruna!