Ma numesc Gabi, am 50 de ani si sunt din Constanta. Femeia de care va povestesc in continuare, Liza Ionascu, este o persoana cu 5 ani mai tanara decat mine, pe care o cunosc din copilarie si la ale carei farmece am ravnit dintotdeauna. Cand am remarcat-o prima data, eu aveam 20 de ani, iar ea avea 15. Era o pustoaica data in parg, care arata atat de bine incat as fi fugit cu ea in lume daca mi-ar fi acceptat avansurile si ar fi vrut sa facem dragoste.

Initial, nu acordasem o atentie deosebita fetiscanei nostime pe care o stiam doar din vedere si care avea sa se transforme peste noapte intr-o tipa apetisanta, cu sexapil debordant. Mai apoi, insa, cand am observat cu cata disperare incercau ceilalti tineri sa intre in gratiile ei, am studiat-o bine din cap pana-n picioare, i-am remarcat calitatile fizice exceptionale si mi-am spus: "Mda, e o bucatica pe cinste! Fata asta trebuie sa fie a mea!".

Am inceput asaltul la Liza Ionascu inca de atunci, din tinerete, pe cand amandoi nu eram altceva decat niste adolescenti teribilisti, fara obligatii, in care sangele fierbea, si nu altceva. Nu vedeam ce ar fi putut sta in calea dragostei noastre, cata vreme ne potriveam foarte bine atat din punct de vedere fizic, cat si spiritual, glumind impreuna si discutand cate-n luna si-n stele. Tinand cont de toate acestea, insistentele mele deveneau foarte serioase si cresteau in intensitate de la o zi la alta. Ajunsesem sa fiu indragostit lulea de ea, ceea ce constituia o premiera pentru mine, cata vreme pana atunci nu avusesem decat relatii bazate pe dorinte carnale, nicidecum pe trairi sufletesti. Ma gandeam la ea incontinuu, facusem o adevarata obsesie pentru persoana sa. Asa incat intr-o zi, nemaisuportand eschivele pe care le facea de ori de cate ori ridicam problema unei relatii, i-am spus direct in fata:

- Liza, eu te iubesc! Te vreau cu totul, nu e nimic din tine care sa nu fie iubit de mine! Mor de dorinta si as fi in stare de orice ca sa fac dragoste cu tine!

Auzind vorbele mele, Liza, inzestrata de natura cu un ascutit simt al umorului, dupa cum v-am spus, a izbucnit in ras, fluturandu-si genele intr-un mod care ma ucidea, intr-atat era de incitant era... Dupa care mi-a raspuns:

- Gabi, esti mortal! De mult nu m-a mai facut cineva sa rad cu asa pofta! Nu stiu de unde scoti textele astea, dar sunt misto de tot. Tine minte: daca ma vezi vreodata posomorata, sa imi bagi dintr-astea, ca imi merg la inima si ma amuza...

Asadar, desi eu vorbisem cat am putut de serios si de patimas, fata luase spusele mele ca pe o gluma, negandindu-se o clipa macar ca acea declaratie ar putea fi serioasa. Drept pentru care, in disperare de cauza, am hotarat sa imi iau inima in dinti si sa dau cartile pe fata. Trecusera vreo doi ani de la precedenta tentativa de apropiere, timp in care Liza Ionascu schimbase partenerii pe banda rulanta, fara ca insa fata de mine sa manifeste vreo atractie. Asa incat intr-o buna zi nu m-am mai putut abtine si i-am spus:

- Liza, sunt topit dupa tine! Nu glumesc! Vreau fac dragoste cu tine si vreau sa ma casatoresc cu tine! Te rog, nu ma dezamagi: spune-mi da!

De data aceasta fata a inteles ca nu mai era o gluma. Si nici nu era greu de inteles, cata vreme cel care ii adresa cuvintele respective, adica eu, statea in genunchi in fata ei, tinand in mana o cutiuta in care se afla inelul de logodna. Din pacate, insa, desi a inteles ceea ce era de inteles, Liza nu a putut sa-mi dea un alt raspuns decat in urma cu doi ani; doar tonul a fost altul, unul mai sobru, mai direct, mai oficial:

- Gabi, apreciez sinceritatea sentimentelor tale pentru mine, ca si consecventa lor. Dar stii cum e: daca o femeie nu simte ceva special fata de un barbat si nu il place de la bun inceput, n-are sa simta nici mai tarziu si nu are sa-l placa niciodata. Ori tu, cu felul tau romantios de a pune problema, cu poantele si cu textele tale siropoase, nu mi-ai trezit decat sentimente pur amicale... Esti un prieten minunat, dar nu te-am iubit si nu te voi putea niciodata iubi in sensul acela dorit de tine.

Am ramas inmarmurit, simtind cum intreg universul se clatina si se prabuseste peste mine. Nu puteam crede ca am fost ferm respins de Liza, cea care totusi in ultimii isi facuse de cap cu o multime de tipi inferiori mie. Mintea mea refuza sa accepte una ca asta. Eram devastat si ceea ce ma durea cel mai rau era ca, practic, nu aveam ce face pentru a-i schimba parerea si a o face pe cea care imi pusese inima pe jar sa vada altfel lucrurile. Intr-adevar, abordarea mea in ceea ce o priveste a fost in general infantila, ghidusa, cum bine remarcase ea. Si asta pentru ca asta eram eu, asta mi-era firea - ludica si copilareasca. Cine ma placea, bine; cine nu, iarasi bine... Cel putin, asa vazusem lucrurile pana la refuzul Lizei, si nu pot spune ca am suferit vreodata. Acum insa era altceva, caci pe fata aceasta chiar o iubeam. Si, in consecinta, sufeream enorm. Trebuia, si asta cat mai urgent, sa fac ceva. Trebuia sa-mi gasesc pe cineva care sa imi aline durerea si sa ma ajute sa vad viitorul in alte culori decat in cele gri in care il vedeam atunci. La urma urmei aveam numai 27 de ani, iar ceea ce mi se intamplase nu era un capat de tara...

Cea care avea sa ma scoata din pasa proasta in care ma aflam avea sa fie Dana Berindei, o fata cu un fel simplu, dar placut de a vedea lucrurile, pe care dupa nici doua luni de cand am cunoscut-o am cerut-o de nevasta. O actiune oarecum impulsiva, catalizata de dorinta de o surpinde pe Liza, pe care tot nu reuseam sa mi-o scot din minte si care in mod cert nu se astepta la atata determinare din partea mea. O actiune care pana la urma avea sa se dovedeasca alegerea corecta, judecand dupa faptul ca si in prezent, la mai bine de 20 de ani atunci, sunt casatorit cu Dana, cu care am doi copii reusiti, si cu care ma inteleg mai bine ca oricand.