Sunt Alexandru B, din Bucuresti, si am 35 de ani. Sunt un tip aratos si indraznet, dupa care femeile se dadeau in vant, mai ales cand eram echipat in costumul negru de piele, mulat pe corp, calarindu-mi motocicleta... Din pacate pentru mine, insa, in prezent sunt infirm, asta intrucat in urma cu cinci ani, cand am fost victima unui cumplit accident de circulatie, mi-am pierdut piciorul stang. Tot atunci, odata cu piciorul, mi-am pierdut iubitele si prietenii, ramanand infirm nu numai din punct de vedere fizic, ci si psihic, cata vreme, cu exceptia parintilor si a Mariei, toti cei care altadata ma iubeau si de care eram nedespartit m-au uitat...
Da, e trist, dar adevarat. Am fost sus, pe val, insa intr-o clipa am ajuns jos, la pamant. O clipa de neatentie, in care n-am observat tramvaiul care venea din stanga, s-a dovedit a-mi fi fatala: intrat cu motorul sub rotile lui, am ajuns la spital, in stare grava. Abia dupa trei zile m-am trezit la realitate si am constatat ca nu mai aveam piciorul stang. Imi venea sa urlu, si chiar asta am facut. Am urlat pana am lesinat. Dar asta nu mi-a fost de niciun folos: nici a doua oara cand m-am trezit piciorul nu era la locul lui... Nu era nimeni care sa ma poata ajuta, cu exceptia parintilor si a Mariei, fata pe care ani de zile am nedreptatit-o cu indiferenta mea si care acum, in schimb, ma trata cu toata afectiunea ei. Am ascultat cu cata blandete imi vorbea, am observat cu cata dragoste ma privea si am simtit cu cata caldura ma strangea de mana... Instantaneu, am uitat de faptul ca nu am un picior, ca toata viata voi fi infirm, si mi-am regasit pofta de mancare si de… iubire.
Maria este prietena mea de-o viata. Mai intai, in gimnaziu, mi-a fost colega de banca; apoi, in liceu, mi-a fost colega de clasa; iar in facultate, mi-a fost iar colega. Nu stiu cum le-a legat Dumnezeu, dar Maria a fost mereu langa mine. Nu ca iubita, ci doar ca prietena sau ca o sora. De cate ori aveam o aventura sau o relatie cu o tipa, ma consultam cu Maria, o intrebam daca o cunoaste, ce parere are despre respectiva, daca ea considera ca ne potrivim si asa mai departe. N-aveam de unde sa stiu, pe atunci, ca Maria ma iubea in secret si ca ani de zile isi reprimase pornirea de a-mi declara dragostea. De unde era sa stiu asa ceva? Ceea ce ne-a legat pe noi doi a fost doar pasiunea pentru sport; dupa terminarea liceului, am facut amandoi ANEFS si am ajuns profesori de sport. Credeam ca asta e totul, ca vom fi intotdeauna doi buni amici care isi vor destaiunui unul altuia bucuriile si dezamagirile, dar nimic mai mult. Ca intr-un final aveam sa ma casatoresc cu Maria, aceasta nu intra nici macar in gandurile mele cele mai fanteziste. Cum sa ma insor cu cea pe care o priveam ca pe sora mea? Ca Dumnezeu avea alte planuri pentru mine si Maria aveam s-o aflu nu peste mult timp...
Era o zi frumoasa, de vara, iar eu ma aflam in saua motorului meu, indreptandu-ma cu noua mea cucerire spre padurea Baneasa, unde familia mea are o cabana. Aveam in spate o tipa mortala, care ma strangea cu putere de mijloc, arzand de nerabdare sa ne facem de cap si sa ne simtim bine. Dar, din pacate, nu aveam sa mai ajungem la cabana. Soarta a facut ca, inainte de iesirea din oras, cand sa iau o curba la stanga, sa nu observ tramvaiul care venea din lateral si sa ma trezesc sub el. Urmarea? Fata s-a ales cu fracturi multiple, iar eu m-am ales cu un picior amputat. Asa a inceput pentru mine ceea ce credeam ca va fi un cosmar, dar care in realitate s-a dovedit un vis frumos: prietenia, apoi casnicia cu Maria, cea mai scumpa fiinta de pe fata pamantului, pe care acum o iubesc mai mult decat pe mine insumi si fara de care nu mai pot sa traiesc. Pana sa descopar asta, insa, mai aveam mult de patimit.
Dupa perioada de convalescenta, m-am externat si m-am intors acasa. Luni in sir nu am iesit din vila care, nu stiu de ce, mi se paruse dintotdeauna foarte spatioasa si respingatoare. Sprijinit in baston, aveam nevoie aproape un ceas pentru a o strabate de la un capat la altul, asa de mare era casa. Si, cum parintii erau ocupati cu afacerile, trecand din camera in camera gaseam doar pustietate si raceala, nimic altceva. Ma simteam mic si neinsemnat; ma simteam neterminat. Imi venea sa urlu de durere. Amicii mei plecau in drumetii la munte sau la gratar in padure, in vreme ce eu ma chinuiam sa ma deplasez prin casa. Traiam clipe de-a dreptul infioratoare, singura alinare in acele zile negre constituind-o vizitele Mariei, care ma invaluia cu toata caldura, dar pe care, cu toate acestea, nici atunci nu o percepeam decat ca pe un prieten de nadejde, si nimic altceva. Dupa ceva timp, atunci cand aveam sa primesc proteza si sa pot din nou iesi in lume, aveam sa uit insa de Maria si sa-mi reiau viata mea libertina de dinainte de accident…
Intr-adevar, primisem o lovitura grea din partea soartei, dar nu invatasem nimic din asta. Imediat ce m-am vazut iar pe doua picioare, m-am urcat la volanul automobilului pe care il primisem cadou de la parinti cu ocazia iesirii din spital si am calcat adanc pedala de acceleratie. Simteam din nou ca plutesc, simteam din nou ca sunt pe val. Dar, de fapt, nu eram, si de asta aveam sa ma conving in scurt timp, intr-un mod cumplit de dureros, umilit fiind de cateva dintre admiratoarele mele inflacarate care pana inainte de accident ar fi facut orice pentru a-mi capta atentia.
Prima dintre ele a fost Geanina, o tipa simpatica, dar putin cam dolofana din cartier, care de mult imi dadea tarcoale. Am urcat-o increzator pe locul din dreapta soferului si am demarat in tromba spre cabana unde intentionam sa fac ceea ce nu mai facusem de mult. Ajuns acolo, nu am pierdut timpul: m-am dat jos de la volan, am condus-o pe fata inauntru si, fara vreo introducere, am inceput s-o sarut. Mi-a raspuns cu pasiune, cum de alfel ma asteptam s-o faca, asa ca, dupa doua-trei pahare de whisky, am trecut la etapa urmatoare: dezbracatul. Ei, si atunci a inceput nebunia: cand mi-am scos pantalonii, care imi acopereau atat de bine infirmitatea incat numai un ochi foarte atent ar fi putut-o descoperi, fata, vazandu-mi proteza care imi tinea loc de picior de la coapsa in jos, s-a oripilat. Noroc ca se afla sub influenta alcoolului, caci altminteri ar fi lesinat acolo, la cat de speriata era...
- Alexandru, ce e asta? In halul asta ai ajuns? Doamne, Alexandru, ce mi-e dat sa vad... Ma cutremur! De ce nu mi-ai spus ca te-au ciopartit chirurgii aia acolo? mi-a strigat ea, strangandu-si in graba lucrurile si refugiindu-se in baie.
Ce era sa-i raspund? Ma daduse gata. Pur si simplu, n-am mai putut spune nimic, asa ca am asteptat sa iasa din baie si sa plece, dupa care am inceput sa plang ca un nebun, intrebandu-ma daca nu cumva toate fetele vor reactiona asa atunci cand ma vor vedea dezbracat. Si, din pacate pentru mine, raspunsul avea sa fie afirmativ, celelalte doua prietene cu care am mers la cabana manifestandu-se la fel la vederea infirmitatii mele:
- Oh, my God! Oh, my God! s-a cutremurat Matilda, o studenta la limbi straine care de multa vreme imi batea apropuri cu tenta erotica si care se bucurase de invitatia mea la cabana, atunci cand a vazut ca nu am un picior. Sorry, Alexandru, dar nu te pot lasa sa te apropii de mine. Please! Mi-e mila de tine, dar mi-e si sila...
- Sfinte Sisoe, ce-i cu tine, Alexandru? Chiar nu ai un picior? s-a mirat si Amanda, una din tipele din anturajul meu despre care se stia ca este foarte disponibila la asternut. Auzisem un zvon cum ca ai purta proteza, dar am crezut ca e doar o gluma sau o noua strategie de agatat puicute. Dar acum vad ca esti schilod de-a binelea, amaratule, prapaditule...
Daca si Amanda, care nu refuzase pe nimeni pana atunci, ma refuza, atunci situatia era intr-adevar grava. Insemna oare, asta, ca nu am sa ma mai apropii de vreo femeie cata vreme voi trai? Nu puteam concepe asa ceva. Aratam bine, eram apt din punct de vedere sexual si aveam o dorinta nebuna de amor, numai ca nu aveam cu cine s-o fac pe treaba. Se dusese vestea despre infirmitatea mea si toate fetele din gasca ma refuzau. In plus, si prietenii mei cei mai buni, pe care credeam ca pot pune baza la nevoie, m-au lasat balta, excluzandu-ma din planurile lor de excursii sau de picnic. Pur si simplu, nimeni nu ma mai voia in preajma. Eram distrus! Singur si nedorit, ma simteam neajutorat si abandonat ca un caine jigarat, uitat de stapan in fundul curtii. Si atunci, ca din senin, a aparut din nou Maria, eterna mea prietena si sora, care m-a readus pe linia de plutire:
- Alexandru, nu e cazul sa disperi, caci nu esti cel mai amarat om. Sunt altii mult mai greu incercati, care si-au pierdut ambele picioare sau care, mai rau, nu vad sau nu aud. Iar altii, cu boli grele, patimesc in chinuri greu de inchipuit. Eu sunt voluntar la Crucea Rosie si am vazut multe cazuri, crede-ma! Situatia ta nu este atat de rea precum iti inchipui! Hai, fruntea sus si zambeste!
Vorbele Mariei, pline de patos si optimism, spuse pe un ton cald, in timp ce imi mangaia fruntea, mi-au redat cheful de viata si speranta. Numai ca, in loc sa vad ceea ce era de vazut, si anume dragostea din spatele cuvintelelor Mariei, eu nu am vazut in ele altceva decat un indemn de a continua sa incerc sa gasesc ceea ce nu gasisem inca, anume amorul fizic, carnal. Si unde l-as fi putut gasi mai repede decat la profesionistele in domeniu? "Platite bine, acele fete sunt in stare sa faca orice, indiferent de aspectul fizic sau de profilul moral al clientului", am gandit atunci, si am actionat in consecinta: m-am dus la bordel.
Din nefericire, lovitura primita acolo avea sa fie una si mai dureroasa decat cele primite din partea prietenelor. La vederea infirmitatii mele, niciuna dintre fete nu a acceptat sa mearga cu mine pana la capat, mai mult chiar unele dintre ele folosind la adresa mea cuvinte dureroase, precum handicapat, schilod, sontorog si alte de genul acesta. M-am simtit umilit, mai umilit ca oricand si, reintors acasa, m-am trezit in minte cu gandul sinuciderii. Am baut pana n-am mai putut si am dat drumul la gaze, asteptandu-mi sfarsitul. Si atunci, din nou, in chip de inger pazitor, asa cum fusese dintotdeauna, langa mine a aparut Maria. A venit exact la momentul oportun, la putin timp dupa ce lesinasem: a oprit gazele, a aerisit camera, apoi, pe cand abia incepusem sa-mi revin in simtiri, dar cand ea credea ca sunt inca in stare de inconstienta, m-a sarutat. Abia atunci, in clipa aceea, am inteles ceea ce mintea mea refuzase sa inteleaga atatia ani si am inceput s-o privesc cu alti ochi pe cea pe care o privisem intotdeauna ca pe o sora...
Nu mult dupa aceea, impresionat de tot ce facuse si continua sa faca pentru mine, aveam sa ma indragostesc cu adevarat de Maria si s-o cer de sotie. Imi era teama ca are sa ma refuze, ma speria gandul ca toata afectiunea sa putea fi nascuta doar din compasiune si prietenie, ci nu din dragoste. Dar, din fericire, nu era asa. Privindu-ma in ochi, in timp ce ma tinea de mana, Maria mi-a raspuns:
- Doamne, Alexandru, credeam ca nu ma mai ceri odata! Daca ai sti de cand astept clipa asta!...
Au trecut deja doi ani de cand eu si Maria suntem sot si sotie, iar la toamna urmeaza sa se nasca primul nostru copil. Sunt atat de fericit incat nu am cuvinte sa exprim ceea ce simt. Am platit, e drept, un pret mare pentru fericirea mea. Dar a meritat, credeti-ma! Caci ma intreb, si va intreb: oare ce e de preferat? Sa fii un om normal, cu o viata banala, in care sa nu afli niciodata ce este dragostea adevarata sau sa fii un infirm traind o iubire divina, ca a mea, alaturi de un inger ca Maria?...
ADAUGA COMENTARIU
Din aceeasi categorie:
După ce l-am pierdut pe Smire, am ajuns la mănăstire...
Ma numesc Maria S, deocamdata. De luna viitoare numele meu va fi altul, voi fi maicuta Eufrosina. Dar, cum spuneam, nu despre ceea ce urmeaza sa fie v...
I-am îngropat pe toți bărbații din viața mea
Eram o fata frumoasa, bucalata, cu parul blond si lung atarnandu-mi pana la mijloc. Aveam ochii mari, caprui si buzele carnoase. Implinisem 19 ani si ...
Am plăcut-o din prima, dar am luat-o abia din a treia...
Totul a inceput in urma cu circa douazeci de ani, atunci cand ma indreptam catre facultate. Aveam 22 de ani, eram vesel si optimist. Aveam forta si vi...
Am trimis ursul la plimbare şi m-am dus liniştit la culcare...
Intamplarea pe care vi-o povestesc mai jos este pe cat de rara, pe atat de amuzanta, si s-a petrecut in urma cu patru ani, la munte. Mai precis, la Po...
TINETI MINTE!