gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Mon08082022

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Şi înşelat, şi copulat, şi cu copilul luat...

Evaluare: / 3
1
Index
Şi înşelat, şi copulat, şi cu copilul luat...
Pagina 2
Toate paginile

Intreaga poveste incepe in urma cu 10 ani, atunci cand m-am casatorit cu Alenia, o fata modesta si simpla, de 20 de ani, de la tara, care pe deasupra mai era si domnisoara. Eu, care eram cat de cat umblat si care avusesem de-a face cu multe fete pana in ziua in care am cunoscut-o pe Alenia, nu am putut sa nu apreciez calitatile ei si sa exclam plin de bucurie:

- Ce mai fata! Mi-a pus Dumnezeu mana in cap! Ea e aleasa, ea e iubirea vietii mele!

La nici jumatate de an de la prima noastra intalnire, ne-am casatorit. Eu aveam 27 de ani pe atunci, ea abia implinise 20. Era un boboc de fata, cu ochii mari si stralucitori, cu parul lung si cret si cu fata curata si luminoasa. Emana prin fiecare por tinerete si dorinta de viata, si asta imi placea la ea. Oricine o cunostea pe Alenia nu putea sa nu o indrageasca din prima, era foarte simpatica si era adorata de cunoscuti. De aici aveau, in cele din urma, sa apara si problemele noastre: pentru ca era atat de simpatica. Dar sa nu anticipam...

Deci, ne-am casatorit. Ne intelegeam bine, ne iubeam si ne respectam. Lumea intreaga era a noastra. Ne potriveam din toate punctele de vedere, asa incat sa nu incetam sa ne minunam ca soarta a fost atat buna cu noi atunci cand ne-a scos unul in calea altuia. Mai mult, am avut noroc si din punct de vedere financiar. Pana sa ne cunoastem, eu locuiam cu parintii si fratii mei, iar ea locuia cu parintii si surorile sale. Dar, cu banii stransi la nunta si cu ce ne-au mai ajutat familiile, am reusit sa ne cumparam, la scurt timp dupa cununie, o garsoniera superba in zona Titan. Aveam sa locuim in ea cinci ani, pana cand, hotarandu-ne ca a venit timpul sa ne inmultim familia, ne-am mutat intr-un apartament cu doua camere situat nu departe de garsoniera. Viata era in continuare minunata, amintirile frumoase se adunau, nimic nu parea a prevesti ceea ce avea sa urmeze...

Trecusera patru ani de cand ne mutasem la noul domiciliu. Patru ani grei, in care ne-am luptat cu un virus nenorocit pe care medicii l-au identificat in corpul Aleniei atunci cand a mers la ginecolog pentru a vedea in ce stadiu se afla sarcina. Caci, omisesem sa va spun, la putin timp de la schimbarea de domicliu, Alenia ne-a dat, mie si restului familei, vestea cea mare:

- Victor, tine-te bine! Sunt insarcinata! O sa avem un copil!

Bineinteles, bucuria a fost generala. Cu totii, abia asteptam sa treaca cele noua luni si sa apara copilul. Dar, cum spuneam, la un control de rutina doctorii i-au descoperit Aleniei virusul din corp si au hotarat intreruperea sarcinii, intrucat continuarea sa ar fi fost foarte periculoasa atat pentru mama, cat si pentru fat. Dupa aceea au urmat luni si ani de investigatii, tratamente, analize si tot asa. Chin, nu altceva! Dar dragostea ne-a ajutat sa trecem peste tot si sa mergem inainte pana cand, intr-un final, doctorul ne-a comunicat ceea ce asteptam de atata timp:

- Virusul a disparut! Puteti avea copii sanatosi!

O, Doamne, mult mai patimisem cu totii… Dupa aceea, restul a venit de la sine. Alenia a ramas din nou insarcinata si, peste noua luni care ni s-au parut noua ani, avea sa nasca un baietel minunat, pe care l-am botezat Matei si care semana leit cu ea si absolut deloc cu mine, incat toti cei care il vedeau nu se puteau abtine sa ma intrebe:

- Victor, dar tu unde ai fost cand a conceput Alenia copilul? Esti sigur ca e al tau?

Eu radeam si glumeam, fericit ca mi-a dat bunul Dumnezeu copilul pe care mi l-am dorit atat de mult, chiar daca nu semana cu mine la figura. Ce gaseam eu ca era important, e ca era al meu, ca il chema Matei si ca era baiat, asa cum ne doream cu totii. Din pacate erau si alte lucruri deosebite in ceea ce-l privea, nu numai figura lui, lucruri pe care atunci eu nu le cunosteam, si nici cu gandul nu le gandeam…

Incet-incet, copilul crestea. Era un copil frumos, sanatos, dar foarte rautacios, asta si fiindca fusese rasfatat de intreaga familie si in special de mama mea, care, ajunsa la o varsta inaintata si bolnava fiind, vedea in el o ultima bucurie pe care i-o facuse viata si revarsa in el intreaga dragoste de care mai era capabila. Eu si Alenia fiind plecati la serviciu de dimineata pana seara, mama tinea baiatul la ea: ea ii dadea sa manance, ea il spala, ea avea grija de el, ea se juca cu el, ea dormea cu el. Tatal meu, mai batran chiar decat ea, si chiar mai bolnav, statea mai mult in pat, asteptandu-si linstit sfarsitul, impacat cu soarta:

- Acum, ca m-am vazut si bunic, pot sa mor linistit! Are cine-mi duce numele mai departe!


Intr-adevar, nu dupa mult timp dupa aceea, la interval de nici jumatate de an, s-au prapadit amandoi parintii mei. Mai intai tata, apoi mama. Ce a fost in sufletul meu, nu va pot spune! Am fost distrus. Cum si cu Alenia, care dupa nastere era de nerecunoscut, nu prea ma mai intelegeam, singura consolare si singura bucurie veneau din partea baiatului meu, Matei. In el vedeam eu ratiunea de a mai fi, de a continua sa lupt cu viata. Matei implinese deja patru ani pe cand s-au stins scumpii mei parinti. Din pacate, parintii Aleniei au fost dintotdeauna niste oameni mai ciudati, mai retrasi, pe care ii vedeam din An in Paste si pe care nu puteam pune baza sa ne ajute. Asa ca norocul, daca se poate spune asa, a fost ca am putut inscrie copilul la gradinita, iar noi sa ne vedem in continuare de serviciu. Putin-putin lucrurile se mai linistisera, in ciuda certurilor frecvente pe care le aveam cu Alenia din diverse motive. Avea insa sa fie linstea de dinaintea furtunii, caci dupa vreo jumatate de an am primit din partea ei o instiintare care m-a lasat paf:

- Victor, asa nu se mai poate! Noi nu ne mai iubim, nu ne mai intelegem. N-are rost sa continuam sa ne facem unul altuia viata un chin! Eu divortez!

Bineinteles ca, auzind vorbele aceslea, am simtit cerul cazand pe mine. Dupa pierderea parintilor, sa raman si fara nevasta, si fara copil… Asta da lovitura! Am incercat in fel si chip sa o conving sa se mai gandeasca, sa mai acorde o sansa casniciei noastre, daca nu de dragul meu, atunci al copilului. Am rugat-o sa mergem impreuna la un consilier marital, dar nu am reusit s-o induplec. Orice spuneam eu, ea o tinea una si buna pe a ei. Era hotarata sa divorteze, si hotarata a ramas. Ma tot intrebam ce ar fi putut sa o determine sa faca acest pas deosebit de important in viata unui cuplu, cum este divortul, si nu gaseam raspuns. Adica, cum sa va spun? Oamenii se mai cearta, se mai impaca, in orice casa exista discutii, probleme, nimeni nu este perfect. Mai greseste unul, mai iarta altul, si viata merge inainte. Dar sa divortezi asa, fara un motiv grav, imi era greu sa pricep cum este posibil. Asta pana la un anumit moment, cand am primit prin posta o scrisoare recomandata… Dar, din nou, mai bine sa nu anticipam.

Am divortat de Alenia dupa zece ani de casatorie. Copilul, bininteles, a fost incredintat mamei. Partajul a fost unul simplu. Am vandut apartamentul pe care il aveam impreuna, am impartit banii si fiecare si-a luat o garsoniera in care urma sa locuiasca singur. Cel putin asa s-a intamplat cu mine. Ca ea nu a facut asa, asta e partea a doua, de care aveam sa aflu ceva mai tarziu. Ce se intamplase? Ani de zile, sotia mea, care era anagajata in cadrul serviciului financiar-contabil al firmei la care lucra, ma mintise in privinta salariului pe care il avea, asa incat reusise sa-si puna deoparte o suma insemnata de care eu habar nu aveam, cu care avea sa-si cumpare un apartament cu patru camere... Dar asta nu-i totul. Ma mintise si cu alte lucruri mai marunte, si cu altele mai importante, dar ceea ce era cel mai grav, e ca ma mintise in dragoste. Mai pe romaneste, ma inselase! Si nu o facuse o data, de doua ori, prada impulsului de moment, lucru care poate ar mai fi fost de inteles… Nu, ea ma inselase in mod sistematic, ani in sir, cu unul si acelasi barbat, un coleg de serviciu pe nume Vintila. Si acum vine bomba.

Eram deja despartit de Alenia de jumatate de an, locuiam singur intr-o garsoniera din zona Titan, aveam o viata oarecum linstita. Nu fericita, dar linstita. Cu baiatul ma intalneam o data la doua saptamani, in week-end-uri, atunci cand il aducea o sora de-a ei in parc la Izvor. Ma tot miram de ce nu-l adduce chiar ea, si nu gaseam raspuns. Asta pana am primit recomandata de care va spuneam si care mi-a oferit raspunsul cautat: de rusine! Ce credeti? In plic se afla o citatie de la tribunal, in care eram chemat in judecata pentru a stabili paternitatea minorului Matei Coltun!

Mai rau de atat nu se putea. In chiar clipa in care am deschis plicul si am citit acele cateva randuri, am simtit ca sunt un om terminat si am urlat ca un nebun:

- De ce, Doamne, de ce? De ce ma pedepsesti atat de crunt? Ce am facut ca sa merit asta?

Am incercat tot ce s-a putut sa opresc sau sa aman desfasurarea procesului, sa imi pot da seama ce se intampla, dar nu a fost cu putinta. Alenia avea angajata o armata de avocati specializati in astfel de cauze, pe care nu aveam cum sa-i dovedesc de unul singur. Asa incat procesul si-a urmat cursul. Am efectuat testul de paternitate si eu si cordacul Vintila, iar rezultatul a fost cel pe care ei il stiau deja: copilul nu era al meu, era al lui Vintila. Abia atunci mi-am spus ca trebuie sa aflu ce s-a intamplat cu adevarat, ca nu se poate sa pierd totul, si nici macar sa nu stiu cum si de ce. Drept pentru care m-am dus si am discutat cu parintii Aleniei.

Ce se intamplase? Alenia si Vintila erau amanti de circa sapte ani, si intreaga ei familie stia de asta! Da, da, chiar asa… Mama ei, tatal, ei surorile, cumnatii, cu totii stiau de asta, dar o acoperisera!!! Se constituise o intreaga conspiratie impotriva mea. Va vine sa credeti? Nici mie, dar chiar asa au stat lucrurile. Erau constienti ca Alenia gresea (sau cel putin asa mi-au spus mie), dar, fiindca era fata lor, nu putusera sa nu fie de partea ei. Asta a fost explicatia lor. Halucinanta explicatie…

I-am intrebat apoi de ce, daca Alenia il iubea pe Vintila, ci nu pe mine, nu divortase de dinainte si nu a conceput copilul cu el dupa ce se casatoreau, intr-un cadru legal. Ce mi-au auzit urechile, nu pot sa cred nici acum. Dar asa e. Acest Vintila, coleg de serviciu cu Alenia, era la randul sau casatorit cu o alta colega de-a lor, cu care avea si o fata destul de mare. Iar sotia sa, o femeie de familie buna, cu rude instarite, nu voia in ruptul capului sa accepte divortul si sa il elibereze. Asa incat, in asteptarea obtinerii divortului, cei doi au devenit amanti si au facut si un copil: pe Matei, ingerul de care ne legasem viitorul si fericirea eu si intreaga mea familie. Cu asa grozavie, cred ca parintii mei, mai ales mama, care se chinuise atata cu Matei, s-au rasucit in mormant, si nu altceva…

Revenind in prezent, eu sunt tot singur. Nu-mi mai trebuie femei cat oi trai. Daca Alenia, o fata simpla, de la tara, si domnisoara pe deasupra, a putut sa-mi faca una ca asta, atunci la ce as putea sa ma astept din partea alteia? Nu, nu, mai bine, cat oi mai fi, sa fiu singur. Viata mea se duce de rapa zi de zi, sunt intrat intr-un vartej autodistrugator, sunt aproape terminat. De suparare, am ajuns sa ma las prada celui mai la indemana viciu care mi-a iesit in cale, bautura. Inevitabil, a aparut si ciroza. Apoi mi-am mi-am pierdut serviciul. Neavand din ce mai trai, m-am imprumutat la prieteni. Cand ei n-au mai putut sa ma ajute, am apelat la camatari. N-am avut de unde sa le restitui acestora banii, asa ca am incercat sa fug. M-au gasit si m-au batut mar. M-au lasat mai mult mort decat viu. De frica, mi-am vandut garsoniera, ca sa le returnez banii. Acum stau cu chirie intr-o mansarda dintr-o casa darapanata de pe o straduta din Rahova, si asta numai cat mi-or mai permite banii. Apoi, nu stiu ce voi face. Probabil ca o sa-mi pun streangul de gat, fiindca, desi n-am implinit nici 38 de ani, oricum nu mai am pentru ce trai. Sunt aproape gata.

 

Din aceeasi categorie:

Eu îi lucrez pe alţii, bărbatul meu este lucrat de altele...

Eu îi lucrez pe alţii, bărbatul meu este lucrat de altele...

Nu vreau sa credeti cumva ca mi-ar fi rusine de faptul ca am lucrat ca maseuza, dar, inainte de a va povesti intamplarea cu pricina si urmarile ei, am...

Citeşte mai mult...

Iubesc o septuagenară pasională ca o fiară...

Iubesc o septuagenară pasională ca o fiară...

Fratilor, cred ca am innebunit de-a binelea! La 40 de ani, cand majoritatea barbatilior, atinsi de criza specifica varstei sunt disperati dupa fetisca...

Citeşte mai mult...

După ce mi-am întors eu faţa către Dumnezeu, şi-a întors-o şi El către mine...

După ce mi-am întors eu faţa către Dumnezeu, şi-a întors-o şi El către mine...

Ma numesc Ilie si sunt din Craiova. Povestea mea este una emotionanta fiindca, in ultimii ani, in viata mea au avut loc multe evenimente triste sau ch...

Citeşte mai mult...

Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...

Popa Gabriel s-a jucat cu destinul meu cum a vrut el...

Sunt, la 43 de ani, un om nenorocit, care si-a pierdut sotia, copiii si casa - si toate astea numai si numai din cauza inconstientei preotului Gabriel...

Citeşte mai mult...

Drumul spre fericire Şi înşelat, şi copulat, şi cu copilul luat...