Prieteni, sunt intr-o mare incurcatura, viata mea e data peste cap. Nu am crezut nicio clipa ca voi ajunge sa trec prin ce trec acum. Am iubit-o si am dorit-o pe Sabina peste 10 ani, am vrut sa fie a mea inca din prima clipa in care am vazut-o. Practic, m-am indragostit, pentru prima si ultima data in viata, la prima vedere. Un Cupidon crud si cu un ciudat simt al umorului m-a sagetat adanc, fara mila, direct in inima. De atunci, Sabina a fost femeia vietii mele, femeia la care am visat zi si noapte, chiar daca nu am reusit sa ajung la ea si chiar daca intre timp m-am implicat in doua casatorii...

Am intalnit-o pe Sabina absolut intamplator, in urma cu 10 ani. Aveam 32 de ani atunci si imi cautam jumatatea, imi doream sa ma casatoresc si sa am copii. Cum insa soarta nu fusese de partea mea pana atunci, am ajuns sa ma intalnesc cu fete racolate pe Internet, de pe site-urile matrimoniale. Asa se face ca, intr-o buna zi, la o intalnire oarba la care intarziasem, m-am asezat la masa la care credeam eu ca statea partenera mea. Descrierea corespundea perfect: o fata frumoasa, bruneta, subtirica, finuta, sfioasa. In sinea mea ma bucuram sa constat ca, la o prima evaluare, fata era pe placul meu. Numai ca, aveam sa descopar curand, facusem o greseala: nu ea era cea cu care trebuia sa ma intalnesc. Ma asezasem la alta masa.

Lucrurile s-au lamurit relativ repede, numai ca, in putinul timp petrecut impreuna cu Sabina, cum aflasem ca o chema pe simpatica fata, ceva incredibil s-a intamplat: ei bine, m-am indragostit! De neinchipuit pentru mine, un tip destul de glaciar si putin misogin pe deasupra, dar m-am indragostit pe loc, si am admis asta chiar in seara cu pricina, atunci cand m-am privit in oglinda si am mustacit vinovat... M-am felicitat in gand pentru ca fusesem atat de abil incat sa obtin numarul de telefon al Sabinei si am sunat-o chiar a doua zi.

Dincolo de confuzia initiala, cea dupa care mi se aprinsesera calcaiele era o fata foarte sociabila, deschisa si cu un simt al umorului foarte dezvoltat. Ne-am intalnit de cateva ori in acea luna, am ras impreuna, am discutat cate-n luna si-n stele. Insa, exact cand ma gandeam ca mi-a pus Dumnezeu mana-n cap si ma pregateam sa trec la ,,atacul frontal’’, am avut parte de un dus mai rece ca o rapaiala de toamna tarzie. Era intr-o seara in care petrecusem cateva ceasuri foarte frumoase intr-o cafenea din Centru, cand am incercat sa o sarut pe Sabina. Ea s-a ferit, apoi a tinut un scurt monolog pe care nu am sa il uit niciodata. Atat de tare m-a durut ce a spus:

- Costin, te rog sa fii atent si sa retii ce iti spun acum! Esti un om minunat si sunt convinsa ca putem fi in continuare cei mai buni prieteni din lume! Insa niciodata nu va fi mai mult intre noi. Nu m-ai atras de la bun inceput ca barbat si nici nu ma vei atrage vreodata. Ai inteles? Fara suparare, da?

Ce puteam spune? Am inghitit in sec si am incuviintat din cap, semn ca am inteles, nu va fi niciodata nimic intre noi. Numai Cel de Sus stie ce era in sufletul meu atunci cand, dupa ce, in sfarsit, gasisem o fata pe care sa o iubesc si cu care imi doream sa raman toata viata, ea ma respingea. Cu toate astea, mi-am facut curaj si mi-am zis ca nu e totul pierdut atat timp cat Sabina dorea sa ramanem prieteni si ma accepta in preajma sa. In fond, nu-i asa?, femeile sunt schimbatoare, iar dragostea se poate infiripa uneori pe nesimtite in sufletul lor. Prin urmare, am continuat sa raman in proximitatea Sabinei cat am putut de mult, sperand intr-o minune.

Minunea nu s-a intamplat insa in urmatorii 10 ani! Atat de mult timp a trecut fara ca Sabina, pentru care facusem aproape o obsesie, sa ajunga sa ma placa - pe de o parte. Iar pe de alta - fara ca eu sa incetez sa o curtez, pe fata, si sa ma gandesc la ea zi si noapte, visand la ziua in care vom fi impreuna. Inainte insa de a ajunge sa va povestesc ce s-a intamplat in prezent, mai exact in urma cu numai cateva luni, de ce surpriza colosala am avut parte, trebuie sa stiti ce s-a intamplat in viata mea in deceniul care a trecut.

Mai intai, in urma cu cinci ani m-am casatorit. Treceam printr-o perioada in care ma cam resemnasem in ceea ce o privea pe Sabina, cunoscusem de ceva vreme o fata deosebita, pe nume Ioana, ne apropiasem pas cu pas, si prin urmare am decis sa ma insor. Asta, fiindca tineam mult la ea, dar si in ideea de a ma dedica trup si suflet acestei relatii (sau, mai exact, casnicii) si de a o scoate definitiv pe Sabina din gandurile si din visele mele.

Zis si facut. M-am casatorit asadar cu Ioana si am incercat din rasputeri sa fiu un sot cat se poate de bun, mai ales ca aleasa mea era o femeie cu inima de aur si ma iubea foarte mult. Dar, spre rusinea mea, eu nu o iubeam la fel. Adica, nu o iubeam pe ea la fel. O iubeam tot pe Sabina. Nu stiu ce imi facuse fata asta, insa faceam ce faceam, si tot la ea ma pomeneam ca ma gandesc. Chiar si dupa doi ani de casatorie la fel stateau lucrurile. O iubeam - si o doream - pe Sabina mai mult ca pe sotia mea. Nu numai o data m-am gandit la ea in timp ce faceam dragoste cu sotia mea, imaginandu-mi ca fac cu Sabina. Nu e asadar de mirare ca peste nici trei ani de casatorie am divortat de comun acord, pe cale amiabila. Ce imi amintesc este foarte clar dezolarea Ioanei dupa ce s-a pronuntat divortul:

- Costin, nu stiu de ce nu a mers. Esti un om tare bun si stiu ca am tinut mult unul la celalalt. Dar, nu stiu cum sa spun, simt ca incet-incet am ajuns ca doi straini. Nu stiu ce s-a intamplat, dar te-am perceput ca fiind departe, in lumea ta, din care eu nu mai faceam parte... Hai sa ramanem prieteni, da? Sa ne amintim numai momentele frumoase...