Sunt Laurentiu N., din Timisoara, si va scriu pentru a va prezenta ciudatenia vietii mele. Desi casatorit, am reusit, pe ascuns, sa imi apropii mai multe persoane de sex feminin, pe care incet-incet le-am transformat din prietene in amante. Aveam o viata minunata: acasa ma asteptau sotia si copilul, care imi ofereau liniste, confort si siguranta viitorului, iar in afara casniciei aveam parte de actiune intensa, amantele oferindu-mi clipe de extaz maxim si facandu-ma sa simt ca traiesc cu adevarat. Ce mai incolo si incoace, chiar duceam o existenta fericita. Din pacate pentru mine, ea a luat sfarsit mai repede decat speram, si asta din cauza baiatului meu, Stefan, pe care il iubesc atat  de mult incat simt permanent nevoia de a vorbi de el si de a arata cunoscutilor fotografii cu el. Ei bine, aceasta iubire de tata nu a fost agreata de niciuna dintre metresele mele, care m-au parasit pe rand, facand astfel din mine un familist vrednic de toata lauda...

Povestea mea si a Mariei este una rara. Eu si cu ea suntem nascuti amandoi in aceeasi zi, chiar de aici nascandu-se scanteia care a aprins flacara dragostei noastre. Ne-am cunoscut pe un site de socializare care oferea facilitatea intalnirii partenerilor in functie de data nasterii. Cand am descoperit poza si profilul Mariei, mi-am spus ca prea corespunde cu asteptarile mele de la cea care ar urma sa fie partenera mea in viata, ca sa nu imi incerc sansa. Drept pentru care am contactat-o si i-am propus sa ne vedem. La scurt timp dupa aceea, pe cand niciunul dintre noi nu implinise inca 30 de ani, aveam sa ne casatorim si sa pornim impreuna pe drumul vietii. Au trecut de atunci mai bine de zece ani, intre timp a venit pe lume si fiul nostru Stefan, si astazi pot spune cu mana pe inima ca suntem la fel de indragostiti unul de altul ca in prima zi. Pentru asta, insa, vina sau meritul - ce-o fi - ii apartine in exclusivitate baiatului, care, fara sa faca nimic in afara de a exista pur si simplu, fara sa stie macar, m-a adus pe drumul cel drept, dupa ce mai bine de doi ani ratacisem pe calea pierzaniei...

Este vorba de curvasaria pe care ajunsesem s-o practic in mod regulat, fara jena si fara remuscari. Dar, pana sa va povestesc despre acea perioada nefasta din viata mea, sa va relatez cum am ajuns acolo. Mai intai, exista problema varstei. Maria este de-o seama cu mine. Amandoi avem 39 de ani. Dar, daca e s-o spun pe-aia dreapta, ea arata mult mai in varsta decat mine. Parintii mei m-au avertizat inca de dinainte de a face pasul matrimonial ca nu e indicat ca sotii sa aiba aceeasi etate, tinand cont de faptul ca femeile se "trec" mult mai repede decat barbatii; si m-au sfatuit sa imi aleg o nevasta cu el putin cinci ani mai tanara. Dar eu nu i-am ascultat. Nu m-a interesat, in momnetul casatoriei, decat ca o iubeam pe Maria, iar ea ma iubea pe mine. Restul nu conta. Vedeam langa mine o femeie frumoasa si atragatoare, si-mi inchipuiam ca asa va fi pentru totdeauna. Dar nu peste mult timp, atunci cand odata cu trecerea anilor Maria a inceput sa se ofileasca precum o  floare uitata in glastra, aveam sa ma lovesc de crudul adevar din spatele vorbele parintilor mei. Iar cand, dupa nasterea copilului, sotia mea s-a ingrasat peste masura, ajungand la aproape o suta de kilograme, aveam sa simt ca innebunesc. Imi venea sa imi iau lumea in cap. Si asta nu-i totul.

Chestiunii legate de imbatranirea si ingrasarea prematura a Mariei i s-au suprapus alte lucruri care au inceput, treptat, sa ma deranjeze si sa sa ma determine sa caut in alta parte pasiunea si dragostea pe care nu le mai gaseam acasa. Maria, trecand printr-o serie de probleme de natura medicala, devenise insuportabil de nervoasa. Greu ma mai intelegeam cu ea, si atunci reuseam asta numai daca tipam mai tare decat ea. Apoi, dupa nastere, lucrurile s-au agravat si mai mult, ajungand pana acolo incat a trebuit sa o internez vreo doua luni la balamuc, atat de tare isi pierduse controlul. Si asta inca nu-i totul. Scarbita de-a dreptul de toti si toate, dar mai ales de ea insasi, sotia mea devenise puturoasa, atat de puturoasa incat nu mai facea mancare, nu mai spala sau calca, si nici copilul nu-l mai ingrija. Noroc cu mama sa, care, locuind cu noi, facea toate aceste lucruri in locul ei, in timp ce ea prefera sa se uite la telenovele sau sa citeasca reviste de scandal.

Ma rog... Ca sa scurtez oarecum povestea, idee e ca, una peste alta, la opt ani de la cununie, viata cu Maria devenise insuportabila. Veneam seara acasa, dupa serviciu, fara nici un chef sa-i vad fata neingrijita si trupul parca umflat cu pompa. Iar de mofturile ei ma saturasem efectiv. Singurul motiv pentru care nu divortam era copilul care crestea, si crestea foarte frumos, facand din mine un tata cu adevarat mandru si fericit. Stefanut este un copil atat de simpatic, destept si cuminte, incat e o incantare a ochiului si o bucurie a inimii pentru oricine sa-l aiba alaturi. Dar eu, care sunt tatal lui, va puteti de seama cat de incantat sunt... Si totusi, in acea perioada copilul nu-mi era de ajuns pentru a simti intr-adevar ca traiesc, ca sunt un barbat implinit din toate punctele de vedere. Imi mai trebuia ceva: dragostea. Dragostea sub toate formele ei de manifestare: fizica, sentimentala, romantica. Si, cum asa ceva nu mai puteam gasi acasa, am inceput sa caut in alte parti.

Prima mea amanta a fost Irina, o colega de serviciu pe vremea aceea recent divortata de un sot prea posesiv, care o chinuise ani in sir cu gelozia lui extrema. Aflata intr-o postura destul de vulnerabila, Irina nu a opus prea mare rezistenta avansurilor pe care i le-am facut si, la numai o luna de la primul apropo pe care i l-am lansat, mi-a cedat. M-a invitat acasa la ea si, la lumina lumanarilor, mi-a oferit trei ore de amor patimas, care m-au facut sa simt ca renasc. Si era abia inceputul, caci serile de amor nebun cu Irina aveau sa se succeada intr-un ritm ametitor, dar in acelasi timp datator de satisfactii majore. Totul pana intr-o seara, cand, dupa consumarea raporturilor intime dintre noi, la o cafea, m-am trezit vorbindu-i Irinei de Stefanut. Nu stiu cum de s-a intamplat asta, nu a fost un act premeditat, ci pur si simplu asa s-a intamplat. Am scos din portvizit o fotografie de-a fiului meu si, plin de admiratie, i-am spus:

- Vezi, tu, Irina, copilul acesta e tot ce am mai sfant pe lume! Il iubesc ca pe lumina ochilor si as face orice ca sa il stiu sanatos si fericit!