Astazi am sa va spun o poveste de pe vremea cand lucram la editura. Sa vedeti - daca nu stiati - sau sa va reamintiti - in caz ca ati uitat - ce fel de oameni sunt pe lumea asta. Si, drept bonus, sa aflati cum am ajuns sa scriu povesti aici, pe site. Deci, hai sa dam timpul inapoi. Nu mult. Asa, vreo doi ani...

Va sa zica, lucrez la editura. Scriu, corectez, paginez, trimit la tipar, dar nu numai. Cand e nevoie, trec si la munca de jos. Doar sunt om de baza, cu vechi state in firma. Nu ma dau in laturi de la nimic, nici macar de la sortat, ambalat si carat. Nu am cum, cand bossul insusi munceste cot la cot cu mine si cu ceilalti, iar acest boss imi este ca si prieten, dupa zece ani de cand sunt angajatul lui. Dovada in acest sens stau stampilele si documentele firmei pe care la am pe mana, ca si platile de zeci de milioane pe care, desi nu e treaba mea, le efectuez colaboratorilor sau tipografiilor in numele sau. Cum spuneam, sunt om de baza. Sau cel putin asa cred...

Dar iata ca vine si ziua Z. O zi normala, care nu prevesteste nimic din ceea ce are sa urmeze, ziua in care la editura este angajat un nou tehnoredactor, Florin. Un tip scolit si priceput in meserie, dar scarbit si blazat, care nu accepta comentarii asupra activitatii sale si este obisnuit ca lucrurile sa se faca si sa iasa cum vrea el. Un apelpisit clasic, un rebel fara vreo cauza in afara de aceea de a scoate bani pentru plata utilitatilor, bautura si gagici. Altfel, un tip simpatic pana la un punct, dar dizgratios dupa aceea. Acel punct fiind, ca in cazul majoritatii celor de teapa lui, a treia bere.

Integrat intr-un final in colectiv, Florin o lasa mai moale cu carteala si pune osul la treaba. Dar, din pacate pentru el, tocmai atunci se adanceste criza in presa, cad cateva edituri mari si incep si la noi sa apara intarzierile la plata salariilor. Intarzieri care atrag dupa ele tot felul de neajunsuri in firma si inginerii contabile menite sa acopere aceste neajunsuri. Se creeaza un lant al slabiciunilor, la capatul carora se afla angajatii. Printre angajati, Florin.

Daca oamenii mai vechi din firma inteleg cum sta treaba, el nu intelege. Sau intelege, dar se faca nu intelege. Drept pentru care, dupa un sir de discutii aprinse cu conducerea firmei, unele dintre ele degenerand in scadaluri monstruoase, greu de inchipuit pentru cineva din afara, el trece la amenintari fatise. Anume, cum ca, daca nu i se platesc imediat sumele restante, cheama ITM-ul, CNC-ul, Garda, Sanepidul si alte sperietori de ciori de genul acestora, ca si pe mama lor. Normal, acest lucru nu le pica deloc bine patronului si sotiei acestuia, totodata directoare a editurii, care se hotarasc sa scape de el. Nu au, insa, motiv sa il zboare, caci, cum spuneam, asa apelipisit cum e el, Florin e bun profesionist, foarte meticulos si atent la ceea ce face. Dar, cum se intampla de cele mai multe ori, peste noapte apare si motivul.

E momentul sa il introduc in propozitie pe Mironel si sa v-o prezint pe Niculina, ambii colegi de birou. Mironel este o ruda de-a patronului, angajata, ca si sotia sa, tocmai pe acest criteriu. Un urias cu minte de copil, care toata ziua nu face altceva decat sa navigheze pe internet si, intre doua navigari, sa traga cu ochiul si cu urechea la ce zice unul sau altul, pentru a avea ce raporta “mai sus” si a-si justifica, in acest fel, salariul baban, platit la timp, si bonusurile financiare conexe. Niculina este o crestina cu frica de Cel de Sus, care isi petrece majoritatea timpului liber in biserica si care nu conteneste a ne preda noua, colegilor sai ignoranti, pilde si a duce mai departe cuvantul Domnului. O fata cu suflet mare si adanca intelepciune, care reuseste sa imi starneasca interesul, pana atunci scazut, fata de cele sfinte si sa ma faca sa imi intorc fata catre Dumnezeu.

De ce v-am spus de Mironel si Niculina? Fiindca ei doi, impreuna cu Florin si cu bossul, vor avea o influenta directa asupra destinului meu si plecarii mele din editura. Dar, sa nu ma lungesc prea mult si sa revin la povestire. Ei bine, ce credeti ca se intampla intr-o zi? Niculina, aflata intr-o stare de beatitudine izvorata din credinta profunda si alimentata de vederea multimii de iconite de pe birou si de mirosul de tamaie din jur, baga niste psalmi la calculator si ne invita pe toti sa ascultam si sa ne curatim sufletele. Chestia asta nu-i pica deloc bine apelpisitului Florin, care vine tocmai dupa un “meci” dur cu conducerea, asa ca isi pierde cumpatul si izbucneste:

- Mai lasa-ma, fa, nebuno, cu Dumnezeul tau, ca-ti fac Hristosii una-doua! Astia huzuresc pe spatele angajatilor, folosind banii nostri, si tu ma aia la melodie cu psalmi si cu ectenii. Daca e asa bun Dumnezeu, de ce nu le deschide astora ochii, sa-i faca sa ne dea banii?

- Florin, nu te supara si nu te enerva, ii raspunde Niculina cu duhul blandetii in glas. Spaseste-te, smereste-te si vei gasi mantuirea. Candva, vei primi si salariul restant, ai sa vezi. Hai, inchina-te si cere-ti iertare!

- Ma pish pe mantuirea ta! sare Florin ca iesit din minti. Eu nu vreau mantuire. Eu  vreau bani, si ii vreau acum! Mi-i dai tu? Nu! Mi-i da Dumnezeul tau? Nu! Si-atunci? Atunci, nu ma inchin la nici un Dumnezeu de-al tau, ci ma inchin la Dumnezeul meu!

Si, zicand asta, una-doua intra pe internet, deschide un site cu filme pentru adulti si da volumul la maxim. Dupa care schiteaza cateva gesturi de autosatisfacere, care o scarbesc pe colega noastra si o determina sa traga cablul din priza si sa ii intrerupa alimentarea calcultatorului. Toata scena nu dureaza mai mult de un minut-doua. De ajuns, insa, pentru a fi prinsa de ochii cat cepele si urechile cat palniile ale lui Mironel, care primeste nesperata sansa de a deveni “angajatul lunii”. Cum asta? Turnand in urechile patronilor ceea ce s-a intamplat la noi in birou. Ceea ce si face, fara vreo ezitare sau vreun scrupul.

Auzind raportul lui Mironel, bossul isi freaca mainile de satisfactie. De ce? Fiindca, din senin, i se iveste neasteptatul motiv de a-l zbura din firma pe rebelul si nesupusul Florin. Si nu oricum, ci cu “litera I”, pentru acte de insubordonare si abateri grave de la regulile de disciplina muncii. Asa pleasca, mai rar! Imediat, el il cheama pe recalcitrant in birou si ii comunica hotararea de incetare a contractului de munca. Normal, Florin se intereseaza care este motivul pentru care este dat afara. Patronul i-l spune, dar el nu recunoaste nimic. Zice ca nu a vazut niciodata vreun film pentru adulti, nici macar acasa, daramite la birou, in timpul serviciului. Si ca, in consecinta, nu se da demis.