gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue15062021

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Despărţirea

Evaluare: / 1
1
Index
Despărţirea
Pagina 2
Toate paginile

Astazi am sa va spun o poveste de pe vremea cand lucram la editura. Sa vedeti - daca nu stiati - sau sa va reamintiti - in caz ca ati uitat - ce fel de oameni sunt pe lumea asta. Si, drept bonus, sa aflati cum am ajuns sa scriu povesti aici, pe site. Deci, hai sa dam timpul inapoi. Nu mult. Asa, vreo doi ani...

Va sa zica, lucrez la editura. Scriu, corectez, paginez, trimit la tipar, dar nu numai. Cand e nevoie, trec si la munca de jos. Doar sunt om de baza, cu vechi state in firma. Nu ma dau in laturi de la nimic, nici macar de la sortat, ambalat si carat. Nu am cum, cand bossul insusi munceste cot la cot cu mine si cu ceilalti, iar acest boss imi este ca si prieten, dupa zece ani de cand sunt angajatul lui. Dovada in acest sens stau stampilele si documentele firmei pe care la am pe mana, ca si platile de zeci de milioane pe care, desi nu e treaba mea, le efectuez colaboratorilor sau tipografiilor in numele sau. Cum spuneam, sunt om de baza. Sau cel putin asa cred...

Dar iata ca vine si ziua Z. O zi normala, care nu prevesteste nimic din ceea ce are sa urmeze, ziua in care la editura este angajat un nou tehnoredactor, Florin. Un tip scolit si priceput in meserie, dar scarbit si blazat, care nu accepta comentarii asupra activitatii sale si este obisnuit ca lucrurile sa se faca si sa iasa cum vrea el. Un apelpisit clasic, un rebel fara vreo cauza in afara de aceea de a scoate bani pentru plata utilitatilor, bautura si gagici. Altfel, un tip simpatic pana la un punct, dar dizgratios dupa aceea. Acel punct fiind, ca in cazul majoritatii celor de teapa lui, a treia bere.

Integrat intr-un final in colectiv, Florin o lasa mai moale cu carteala si pune osul la treaba. Dar, din pacate pentru el, tocmai atunci se adanceste criza in presa, cad cateva edituri mari si incep si la noi sa apara intarzierile la plata salariilor. Intarzieri care atrag dupa ele tot felul de neajunsuri in firma si inginerii contabile menite sa acopere aceste neajunsuri. Se creeaza un lant al slabiciunilor, la capatul carora se afla angajatii. Printre angajati, Florin.

Daca oamenii mai vechi din firma inteleg cum sta treaba, el nu intelege. Sau intelege, dar se faca nu intelege. Drept pentru care, dupa un sir de discutii aprinse cu conducerea firmei, unele dintre ele degenerand in scadaluri monstruoase, greu de inchipuit pentru cineva din afara, el trece la amenintari fatise. Anume, cum ca, daca nu i se platesc imediat sumele restante, cheama ITM-ul, CNC-ul, Garda, Sanepidul si alte sperietori de ciori de genul acestora, ca si pe mama lor. Normal, acest lucru nu le pica deloc bine patronului si sotiei acestuia, totodata directoare a editurii, care se hotarasc sa scape de el. Nu au, insa, motiv sa il zboare, caci, cum spuneam, asa apelipisit cum e el, Florin e bun profesionist, foarte meticulos si atent la ceea ce face. Dar, cum se intampla de cele mai multe ori, peste noapte apare si motivul.

E momentul sa il introduc in propozitie pe Mironel si sa v-o prezint pe Niculina, ambii colegi de birou. Mironel este o ruda de-a patronului, angajata, ca si sotia sa, tocmai pe acest criteriu. Un urias cu minte de copil, care toata ziua nu face altceva decat sa navigheze pe internet si, intre doua navigari, sa traga cu ochiul si cu urechea la ce zice unul sau altul, pentru a avea ce raporta “mai sus” si a-si justifica, in acest fel, salariul baban, platit la timp, si bonusurile financiare conexe. Niculina este o crestina cu frica de Cel de Sus, care isi petrece majoritatea timpului liber in biserica si care nu conteneste a ne preda noua, colegilor sai ignoranti, pilde si a duce mai departe cuvantul Domnului. O fata cu suflet mare si adanca intelepciune, care reuseste sa imi starneasca interesul, pana atunci scazut, fata de cele sfinte si sa ma faca sa imi intorc fata catre Dumnezeu.


De ce v-am spus de Mironel si Niculina? Fiindca ei doi, impreuna cu Florin si cu bossul, vor avea o influenta directa asupra destinului meu si plecarii mele din editura. Dar, sa nu ma lungesc prea mult si sa revin la povestire. Ei bine, ce credeti ca se intampla intr-o zi? Niculina, aflata intr-o stare de beatitudine izvorata din credinta profunda si alimentata de vederea multimii de iconite de pe birou si de mirosul de tamaie din jur, baga niste psalmi la calculator si ne invita pe toti sa ascultam si sa ne curatim sufletele. Chestia asta nu-i pica deloc bine apelpisitului Florin, care vine tocmai dupa un “meci” dur cu conducerea, asa ca isi pierde cumpatul si izbucneste:

- Mai lasa-ma, fa, nebuno, cu Dumnezeul tau, ca-ti fac Hristosii una-doua! Astia huzuresc pe spatele angajatilor, folosind banii nostri, si tu ma aia la melodie cu psalmi si cu ectenii. Daca e asa bun Dumnezeu, de ce nu le deschide astora ochii, sa-i faca sa ne dea banii?

- Florin, nu te supara si nu te enerva, ii raspunde Niculina cu duhul blandetii in glas. Spaseste-te, smereste-te si vei gasi mantuirea. Candva, vei primi si salariul restant, ai sa vezi. Hai, inchina-te si cere-ti iertare!

- Ma pish pe mantuirea ta! sare Florin ca iesit din minti. Eu nu vreau mantuire. Eu  vreau bani, si ii vreau acum! Mi-i dai tu? Nu! Mi-i da Dumnezeul tau? Nu! Si-atunci? Atunci, nu ma inchin la nici un Dumnezeu de-al tau, ci ma inchin la Dumnezeul meu!


Si, zicand asta, una-doua intra pe internet, deschide un site cu filme pentru adulti si da volumul la maxim. Dupa care schiteaza cateva gesturi de autosatisfacere, care o scarbesc pe colega noastra si o determina sa traga cablul din priza si sa ii intrerupa alimentarea calcultatorului. Toata scena nu dureaza mai mult de un minut-doua. De ajuns, insa, pentru a fi prinsa de ochii cat cepele si urechile cat palniile ale lui Mironel, care primeste nesperata sansa de a deveni “angajatul lunii”. Cum asta? Turnand in urechile patronilor ceea ce s-a intamplat la noi in birou. Ceea ce si face, fara vreo ezitare sau vreun scrupul.

Auzind raportul lui Mironel, bossul isi freaca mainile de satisfactie. De ce? Fiindca, din senin, i se iveste neasteptatul motiv de a-l zbura din firma pe rebelul si nesupusul Florin. Si nu oricum, ci cu “litera I”, pentru acte de insubordonare si abateri grave de la regulile de disciplina muncii. Asa pleasca, mai rar! Imediat, el il cheama pe recalcitrant in birou si ii comunica hotararea de incetare a contractului de munca. Normal, Florin se intereseaza care este motivul pentru care este dat afara. Patronul i-l spune, dar el nu recunoaste nimic. Zice ca nu a vazut niciodata vreun film pentru adulti, nici macar acasa, daramite la birou, in timpul serviciului. Si ca, in consecinta, nu se da demis.


Nevand alta solutie, bossul il sacrifica pe Mironel, desconspirandu-i calitatea de turnator. Il aduce in camera si il pune fata in fata cu Florin. E marturia unuia contra a celuilalt. Turnatorul zice ca l-a surprins pe parat vizonand filme deocheate in birou, in timp ce cel din urma spune ca nici vorba de asa ceva, doar i s-a parut lui Mironel. De fapt, ceea ce se derula pe ecran era paraclisul Maicii Domnului, de aceea tipau femeile in halul acela. Tupeu pe el, nu gluma! Si, uite asa, situatia ramane in coada de peste, pana cand bossului ii vine ideea cea mare. Sa intrebe colectivul. Adica pe mine, pe Niculina si pe celalti trei oameni din birou. Din nefericire sau din fericire - asta numai timpul urmeaza sa dovedeasca -, primul pe care il cheama bossul la discutii sunt chiar eu, unul dintre cei mai vechi angajati ai firmei, om de baza si oarecum amic cu el.

- Stiu ca tu mergi la biserica si nu ma minti! ma ia bossul, om trecut prin viata si uns cu toate alifiile, la sentiment.

- Aveti dreptate numai in parte. Adica merg la biserica, ii raspund pe un ton neutru, intuind unde vrea sa ajunga. Dar, de mintit, mai mint si eu, ca tot omul...

- Sper sa nu o faci chiar acum, caci am nevoie de sprijinul tau. Si-apoi, ne cunoastem de atata vreme, nu? 

- Asa este, ne cunoastem de peste zece ani. Daca imi sta in putere a va ajuta, o fac cu placere.

- Vreau sa imi spui daca la voi in birou se vizioneaza filme deocheate, si cine anume o face, trece el atunci la subiect, vadit nerabdator sa primeasca raspunsul asteptat.

Dar... nu-l primeste. Primeste, in schimb, un altul, de natura a il lumina si a-l face sa inteleaga ca greseste. O iau de la zero. Ii explic mai intai cum sta treaba cu Niculina, cat de habotnica este si cum incearca sa ii aduca pe toti ceilalti pe drumul cel bun. Trec apoi la Florin, despre care ii spun ca este vesnic nemultumit pentru intarzierile cu plata salariilor si se plange incontinuu de lipsa mijloacelor financiare, dar atat. Lucruri pe care, de altfel la cunoaste foarte bine. Pentru ca in final sa ajung la ce il doare si sa ii spun ca la noi in birou nu se vizioneaza filme pentru adulti, ci doar o data, in trecut s-a inregistrat un episod izolat, in care un angajat a facut o gluma nesarata pe seama unui coleg, nimic mai mult. Dar nu ii spun care anume sunt acei colegi. Nu e treaba mea sa fac asta. El, insa, insista sa ii dezvalui numele celor doi. Dar eu refuz. Asa ca, pana la urma, renunta si trece la ceilalti angajati. Nicicunul, insa, nu recunoaste nimic, ceea ce face inima lui Florin, altfel cu morcovul la fund, sa tresalte de bucurie.

Bossul, in schimb, e negru. Nu se astepta la asemenea reactie din partea angajatilor sai si, mai ales, nu se astepta ca eu, bun crestin si om de cuvant in ochii lui, sa nu ii tin partea. Dar chiar asa a fost, nu l-am dat in gat pe Florin. De ce? Pentru ca, desi avea el destule pacate ale lui, nu il avea si pe acela de care ar fi urmat sa fie acuzat. Faza cu filmele deocheate a fost una singulara, izvorata din bigotismul Niculinei si din apelpisia lui. Si, nu in ultimul rand, nu l-am parat pentru ca, desi erau multe lucruri care nu imi placeau la el, era colegul meu, eram impreuna la bine si la rau. La urma urmei, toata lumea stie: elevii se unesc impotriva profesorului, subalternii sunt impreuna impotriva superiorilor, angajatii se aliaza impotriva patronului, nu? Eu de ce as fi altfel? Doar nu ma cheama Mironel...

Acum urmeaza finalul. Sau revansa, cum ar zice Sergiu Nicolaescu. Pentru ca bossul nu a putut lasa lucrurile asa. Bossul trebuie, cumva, sa iasa invingator, ca doar de-aia e boss, nu? Ce credeti ca a facut? Incepand chiar de a doua zi, a initiat o serie de sedinte generale, cu toti angajatii firmei, de la toate departamentele, inclusiv contabilitate, difuzare si personal, in care vorbea cateva aiureli, dupa care trecea la mine, reprosandu-mi ca nu am respectat termenele de predare ale unor lucrari. Asta desi eu aveam predate in avans lucrari pentru un an! Iar la finalul fiecarei sedinte nu uita sa adauge ceva de genul:

- Daca nu va convine situatia si daca credeti ca v-ar fi mai bine in alta parte, nu va tine nimeni cu forta aici. Ne putem intelege si desparti pe care amiabila. Eventual, va ajutam sa intrati in somaj...

De fapt, toata mascarada aceasta era facuta pentru mine si numai pentru bine. Eu eram cel caruia i-ar fi putut fi mai bine in alta parte si care ar fi putut fi si “ajutat” sa intre in somaj. De parca mare ajutor ar fi sa fii fortat sa renunti la salariul tau si sa ti se dea, in schimb, un ajutor de somaj de cinci ori mai mic... Dar, cum spuneam, li se pusese, bossului si sotiei sale, pata pe mine, de ciuda ca nu l-am parat pe Florin, si tineau mortis sa scape de mine. Daca as fi vrut, eu as fi putut face pe nesimtitul si sta mult si bine acolo, in postul acela - nu pot sa nu recunosc - placut si caldut, din care nu aveau motiv sa ma scoata, insa nu e felul meu de a fi asta. Cum sa stau unde nu sunt dorit, alaturi de oameni care, dupa ani buni in care le-am dovedit loialitate si le-am bagat bani frumosi in buzunar, ma hartuiesc ca pe un hot de cai pentru faptul ca nu sunt un tradator? Caci chiar asta au facut, prin sedintele zilnice, interminabile, al caror subiect nu era altul decat stadiul lucrarilor mele, lucrari care, cum v-am spus, erau la zi si mult inainte.

 

Una peste alta, dupa vreo luna de asemenea hartuiala, la finalul unei astfel de “parodii” de sedinta, am mers la boss in birou si i-am spus ca vreau sa ma bage in somaj. In clipa in care am terminat de spus asta, deja eram un alt om: unul mai usor, mai senin, mai eu. Mi se luase o piatra de pe suflet. Auzindu-ma, bossul s-a inseninat la fata si mi-a raspuns ca nu e nicio problema, se rezolva chiar a doua zi. Ceea ce, de altfel, s-a si intamplat. Asa ca mi-am strans lucrurile si dus am fost, fara sa privesc inapoi. Si asa a luat sfarsit un capitol din viata mea; unul lung cat un deceniu, dar care, prin prisma evenimentelor din ultima perioada, mi s-a parut lung cat un mileniu...

Cat despre Florin, pana l-a urma a plecat si el, dar nu prin concediere, ci tot pe cale amiabila, cum s-ar zice. A facut o conventie cu patronii: el si-a retras plangerile de la ITM si de peste tot, iar ei, vezi Doamne, au restructurat postul sau si l-au bagat in somaj, ca si pe mine. Acum, din cate am auzit, lucreaza la o firma unde are parte de acelasi regim de intarziere a platilor salariilor, dar unde nu face zarva, lasa ciocul mic, caci s-a lecuit...
Niculina s-a pensionat din motive medicale si petrece nu majoritatea timpului, ca pana acum, ci chiar tot timpul in biserica. Iar Mironel a plecat, a anuntat ca se intoarce in Canada, unde a petrecut ani buni inainte de a veni sa dea cu ciocul la noi in editura, si si-a inchis telefonul. Daca chiar o fi plecat, nu stie decat el si bunul Dumnezeu.

Iar eu, cum ziceam, am intrat in somaj si, beneficiind de timp liber, am infiintat, impreuna cu un bun prieten, site-ul vecheapoveste.ro. Si uite asa am ajuns sa scriu pentru mine si pentru voi, ci nu pentru boss. Boss care, in paranteza fie spus, dupa un timp si-a dat seama ce greseala a facut si m-a chemat inapoi. Eu, insa, nu am acceptat sa ma intorc, din aceleasi motive pentru care am plecat. Cam asta a fost, pe scurt, povestea. Dar povestea nu s-a terminat. Povestea nu se termina niciodata. Povestea merge mai departe.

 

Din aceeasi categorie:

Urechelniţa

Urechelniţa

E o zi frumoasa de vara, numai buna de iesit la iarba verde. Cum la tara, la socrii mei, e iarba cata vezi cu ochii si o padure deasa si frumoasa, ma ...

Citeşte mai mult...

Sânge

Sânge

E duminica dimineata. Ma aflu in sala de asteptare a unei gari mici, de provincie. Ma intorc de la o nunta si sunt foarte obosit. Abia astept sa vina ...

Citeşte mai mult...

Perversul

Perversul

E o perioada nasoala a anului curent. Trebuie depuse declaratiile de venituri pe cel precedent. Nu-mi place, dar n-am ce face; trebuie sa ma conformez...

Citeşte mai mult...

Eliberarea

Eliberarea

E o seara frigurosa, de toamna. Sunt singur pe strada, golit de ganduri si de sentimente. N-am chef de nimic si, pentru ca nu am chef de nimic, ma gan...

Citeşte mai mult...

O lume mizeră Despărţirea