Sambata la pranz, in patiseria de pe bd. Carol intra doi baieti la vreo 20 de ani. Unul dintre ei, cret si cu ochii verzi, foarte simpatic, se asaza la coada, in vreme ce amicul sau, un tip inalt si slab, merge si studiaza oferta din galantar. Peste cateva clipe, cand ii vine randul primului, cel din urma se apropie de el si isi exprima preferintele: "Eu zic sa luam savarine; par proaspete si insiropate". Celalalt il asculta si comanda: "4 savarine, va rog frumos, domnisoara!" De dincolo de tejghea, vanzatoarea, o fata haioasa, cu nas carn, ochi de veverita si parul prins intr-o coada lunga

care-i ajunge pana la mijloc, il priveste cu curiozitate si-l intreaba: "Mici sau mari?". Surprins, baiatul ii raspunde printr-o alta intrebare: "Pai ce, sunt de doua feluri?" si recunoaste: "Nici nu stiam".

E momentul in care cei doi adolescenti se uita unul la altul direct, fara ocolisuri, si se remarca. Se creeaza o liniste stanjenitoare, dar incarcata de energie pozitiva pentru amandoi, pe care o risipeste prietenul tipului: "Dati-ne mari!" Trezita la realitate, fata zambeste cuceritor si zice: "Da, imediat!" si ii serveste, urmarita fiind cu atentie maxima de baiatul cret, apoi intreaba: "Altceva?". Pe faza, simpaticul se intinde putin peste tejghea si-i sopteste: "Numarul tau de telefon...", dar ea da din cap in semn ca nu si priveste peste umarul lui la urmatorul client: "Cine urmeaza? Spuneti, va rog, cu ce va servesc?". Dezamagit, tanarul ia pachetul, plateste si paraseste patiseria impreuna cu amicul sau, nu inainte de a mai privi o data inapoi, suficient pentru a observa cum si vanzatoarea se uita dupa el.

Imediat ce ajunge in strada, el ii paseaza lunganului pachetul si-i spune: "Asteapta-ma putin!", dupa care intra inapoi in magazin, se aseaza la coada si asteapta sa-i vina randul. In cateva momente ajunge din nou in fata simpaticei vanzatoare si-i zambeste larg, facand in obraji niste gropite mortale: "M-am intors!" Ea-i raspunde amuzata: "Vad!" si trece la pertu: "Ia spune, ce-ti mai dau?". Baiatul matura cu privirea rafturile si vitrinele si se hotaraste instantaneu: "As vrea niste fursecuri asortate. Asa, cate putin din fiecare...". Fata ii zambeste si ea fermecator si, cu gratie de tigresa, se misca prin raion de la o vitrina la alta. De emotie, mai scapa cate un fursec, doua pe jos, dar nu se sinchiseste; continua treaba si in cateva clipe ii onoreaza comanda, dupa care ii pune intrebarea clasica, intrata in vocabularul oricarei vanzatoare: "Altceva?", iar el se apleaca iarasi peste tejghea: "Numarul tau de telefon...".

De data aceasta, fata nu-l mai refuza categoric, ci-i da ceva de care sa se agate: "Nu se poate. Nu-l dau necunoscutilor". Tanarul prinde din zbor ideea si-i replica: "Dar eu nu sunt un necunoscut, ma cunosti! Sunt cel care a luat savarine mai devreme!" si ridica din sprancene ca un comic vestit al marelui ecran. Degeaba. Fata rade, se alinta, il priveste admirativ, dar nu accepta. Da din cap lateral, ii repeta: "Nu se poate!" si trece la urmatorul cumparator: "Cu ce va servesc, domnule?". Baiatul nu mai spune nimic. Ia platoul cu fursecuri si, cu regret, paraseste din nou unitatea.

Peste cateva minute apare din nou si toata scena se repeta. "Iar ai venit?"; "Iar am venit!"; "Cu ce te servesc?"; "Cu niste pateuri cu branza".; "Altceva?"; "Numarul tau de telefon..."; "Nu se poate". Si baiatul iese din magazin imbufnat. Lasa pachetul afara la prietenul sau si peste alte cateva clipe se intoarce si cumpara niste cornulete cu rahat, apoi un platou cu saratele, apoi patru amandine, apoi niste baclavale... Totul in zadar. De fiecare data, dialogul lui cu frumoasa si copilaroasa vanzatoare se sfarseste la fel: "Altceva?"; "Numarul tau de telefon..."; "Nu se poate". Si baiatul pleaca trist. Dupa ultima "cursa" a lui, fata incepe sa rada cu o colega bondoaca si falcoasa pe care o intreaba: "Ce zici, fata, sa i-l dau?". Aceasta, mai intai o tachineaza: "Daca ia si niste ecleruri, da! Altfel, nu!", apoi ii spune pe un ton serios: "Mai intrebi? N-ai vazut ce ochi verzi are? Daca nu i-l dai tu pe al tau, i-l dau eu pe al meu!", iar "veverita" ii raspunde printre hohote: "Bine, atunci! Daca mai vine, i-l dau!" si scrie un numar de telefon pe o bucatica de hartie pe care o baga in buzunarul de la sort.

Abia apuca sa termine, ca o bate bondoaca pe umar: "Uite-l ca vine!". Intr-adevar, chiar atunci, baiatul cu parul cret si ochii verzi intra din nou in patiserie, si fara a-i lua in seama pe cei asteptau la rand, se baga in fata: "As vrea niste ecleruri, dar nu mai am bani, asa ca da-mi doar numarul tau de telefon!" Fata il priveste cu simpatie, apoi sopteste: "Tu nu esti normal!" si-i da biletul, apoi il avertizeaza: "Sa nu ma faci sa-mi para rau!" Baiatul ia biletul, ii raspunde: "N-o sa-ti para!", si dupa o scurta pauza, completeaza, parafrazandu-l pe Humphrey Bogart, cu una din replicile sale celebre: "Acesta ar putea fi inceputul unei lungi si frumoase prietenii!"

Din aceeasi categorie:

Lașitate colectivă

O gasca de tigani urca sambata dupa-amiaza in autobuzul 117, care se indreapta spre cartierul bucurestean Rahova. Pentru toti cei care ii vad e clar c...

Citeşte mai mult...

Misiune spaţială pentru K2 şi Bibi 53

Cursa Bucuresti-Frankfurt decoleaza de pe aeroportul Otopeni si, in cateva minute, pasagerii sunt in aer. Printre ei, doi tineri la vreo 20 de ani, Ar...

Citeşte mai mult...

Hărţuire nemiloasă

Sunt orele amiezii, in care metroul bucurestean nu este foarte aglomerat. Intr-unul din vagoane, pe doua scaune sunt asezate doua gagici cu varste cup...

Citeşte mai mult...

Om de grotă

In metroul care circula intre Titan si Gara de Nord se urca, pe la orele amiezii, un jerpelit cu barba lunga si picioare scurte. Tipul e genul de om f...

Citeşte mai mult...