In fata Spitalului "Gheorghe Lupu", de pe sos. Stefan cel Mare, opreste autobuzul 330. Sunt orele amiezii, vremea e insorita si lumea imbracata lejer. Urcati prin spate, doi pustani de liceu se posteaza chiar la geam, privind in urma, de unde, in alergare, se apropie un barbat imbracat in costum stralucitor, cam de 40 de ani. El ajunge in dreptul usii, e gata sa puna piciorul pe scara, dar in clipa aceea usile se inchid, spre amuzamentul celor doi baieti. Acestia incep sa rada zgomotos, aratandu-l totodata cu degetul: "Ia uite-l p-asta! I-a-nchis usa-n nas! L-a lasat p-afara!". Si ii striga: "Nu-i nimic, il iei la prima!".

La periferia Capitalei, acolo unde se termina cartierul Rahova, dupa noul penitenciar si fabrica de biscuiti, se intinde un vast teren viran. Partial transformat in groapa de gunoi, el ramane totusi un punct de atractie pentru cei mai saraci locuitori ai zonei. Dis-de-dimineata, cu noaptea in cap, si pana la lasarea serii, o mana de oameni, in majoritatea lor femei, au aici o indeletnicire originala, aceea de cautatori de metale. Inarmati cu greble sau cazmale, ei sapa si scotocesc in pamant dupa aluminiu, cupru sau fier, pe care le valorifica apoi la un centru de recuperare a materialelor refolosibile.

Autobuzul 104 este, pe la ora 9 dimineata, mai putin aglomerat ca de obicei, deoarece in fata sa tocmai au trecut alte doua. Soferul, un tip la vreo 30 de ani, cu o mustata stufoasa ca a celebrului serif new-yorkez McCloud, care ii da un aer de seducator clasic, conduce detasat. Calatorii sunt destul de apatici, molesiti de caldura si oboseala, fiecare e cu mintea la ale lui. Asta pana la pasajul Piata Muncii, unde se aude un glas puternic: "Ce dracu' pute asa?"

In metroul care circula intre Titan si Gara de Nord se urca, pe la orele amiezii, un jerpelit cu barba lunga si picioare scurte. Tipul e genul de om fara casa si masa, nascut si crescut pe strada. Pare bland si nu face rau nimanui, atata doar ca miroase groaznic. Miasmele imprastiate de bietul amarat sunt mai mult decat insuportabile, astfel incat nu e de mirare ca instantaneu se face liber langa el. Asezat pe un scaun, tipul beneficiaza astfel de o bancheta intreaga, intrucat ceilalti s-au sculat si au intins-o de acolo. O cucoana stilata, cu pretentii de femeie fatala, refugiata in celalalt colt al vagonului, isi trage gulerul din blana de vulpe la nas si se plange: "Vai, e dezgustator! Emana niste izuri teribile!"

In micul parc Morarilor din cartierul Pantelimon se strang, seara de seara, cam unii si aceiasi oameni ce formeaza cateva grupuri distincte. Astfel, prezenta jucatorilor de sah si table, a femeilor ce croseteaza si leagana pruncii sau a microbistilor ce discuta despre meciuri nu mai surprinde pe nimeni. Ce surprinde vineri, pe la ora 19.00, este aparitia unei multimi de sectante, patru la numar, imbracate in mantii albe lungi, purtand baticuri si avand fete palide, ciudate. Ele merg agale, in tacere, oprindu-se pe la unul sau pe la altul si incercand sa convinga cat mai multi sa adere la credinta lor. Toate au o rabdare de fier si nu se supara daca sunt repezite sau luate peste picior de vreun ateu sau ignorant. Nu. Isi vad mai departe de misiunea lor: vorbesc oamenilor despre Iisus, le arata calea pe care o considera dreapta si impart tuturor celor intalniti pliante.