Incet-incet, din vorba in vorba si din pahar in pahar, trece de miezul noptii, trece de trei dimineata si se apropie de patru. Cei doi barbati sunt la datorie, calare pe situatie. “Tatal nostru carele esti in ceruri...”, ingaima Anghel cu ochii ridicati spre cer, privind la stele. “Bea! Ia de bea! Maine n-ai sa mai ai nimic”, ii raspunde Damian, turnand in pahar. Si amandoi dau o noua mana pe gat. Dupa care, desi nimeni nu se indoise de intentiile sale onorabile in ce-l priveste pe Anghel, betivul simte nevoia sa explice. Nu conteaza ca tiganul nu prea il asculta, stand cu capul pe spate si cu ochii spre cer, nu-l intereseaza, el tot vorbeste:

- Cand am auzit ca esti bolnav, la inceput mi-am zis: iar face Anghel pe bolnvu’, sa-i dea vecinii de baut... Mai apoi, cand mi-a zis Nicu Pandele ca ti s-a umflat piciorul, tot asa, n-am luat seama la pericolul existent. Abia apoi, cand m-am intalnit cu nea Mihai, primaru’ si l-am intrebat, si mi-a zis ca e grav, ca ti se urca infectia la boase si n-ai un medicament in casa, am intrat la ganduri si mi-am zis: “Nu se mai poate, trebuie sa fac ceva! Doar n-o sa-l las sa-i taie piciorul, sau, mai rau, sa-l scobeasca jos, sau, Doamne fereste!, sa moara Anghel, fratele meu!” Asa ca m-am dus la Dan, i-am promis ca-l ajut saptamana viitoare la cules de porumb si m-am lipit de damigeana asta. Nu de alta, da’ infectia aia, puroiul ala trebuie dat inapoi cu ceva. Si ce distruge mai bine infectia decat alcoolul? N-am gandit bine? Eu asa zic...

Dupa vorbele astea, Damian face o pauza. I s-au uscat buzele, asa ca mai pune cate un pahar, il indeamna pe Anghel: “Bea, nu te uita la el, nu-l descanta! Da-l pa gat, baga-l la burdihanie!” si da la randul sau paharul pe gat. Pare ca ar mai vrea sa zica ceva, dar se razgandeste in ultima clipa, da sugestiv din mana, semn ca n-are rost sa mai continue, si conchide:

- Ce mai incolo si incoace, Anghele, aste e! Te iubesc!

-----------------------------------------------------

E luni, trecut de amiaza. Se apropie, orele, de doua. Dupa un somn bun, de peste opt ceasuri, Anghel pare a da semne ca se trezeste. O vede ca prin ceata pe Dorina robotind prin camera si ii zice:

- Ce-i cu tine, femeie? Ce te invarti asa in jurul meu, ca ma ametesti!

Dorina, la inceput nu-i raspunde, continua sa stearga praful pe noptiera. Apoi, dupa vreun minut, se intoarce spre el si-i zice, pe un ton care se vrea al unui om suparat, dar care nu e:

- Te ametesc? Eu te ametesc? Poate vrei sa spui ca esti ametit de la cat ai baut aseara cu nemernicu’ ala de Damian. Asta de ce nu o spui?

Auzind asta, Anghel isi da o palma puternica, zgomotoasa, peste frunte, semn ca si-a amintit si intreaba ca picat din cer:

- Damian! Unde-i Damian?

La care Dorina, dand dovada de o bunavointa neasteptata pentru un om cu problemele ei de viata si cu boala lu’ barbatu-sau pe cap, ii replica:

- Unde sa fie? Acasa! L-am urcat azi dimineata cu baietii in caruta si l-am dus acasa la el. Era cazut rau de tot, mai rau ca tine. Dupa care, vazand ca barbatu-sau e din ce in ce ce mai confuz si ca se tine cu mana de cap, ii explica, nu fara a-l atinge incet, in treacat:

- Te doare capu’, aaa? Asa-ti trebuie, daca n-ai masura la bautura. Asculta aici, ca nu repet de doua ori: ma trezesc azi pe la sase, sa dau la pasari, si, cand colo, ce vad? Tu erai cazut cu capul in jos si cu piciorul bolnav in pat, iar el era cu capul sub masa si cu un picior pe capul tau! Auzi si tu! Paharele, goale, pe sub pat; damigeana, rasturnata, in pat; ce mai, mizeria totala. Si un miros...

- Aiurea! Chiar asa? o opreste Anghel, nevenindu-i sa creada ca chiar el era cel despre care vorbea nevasta-sa. Si ce-ai facut?

- Ce sa fac? se intreaba Dorina, raspunzandu-si singura. L-am sculat pe Tibi, am inhamat calul, l-am aruncat pe Damian asa cum era, cu tot cu damigeana, in caruta, si l-am dus acasa. L-am lasat in poarta, sa vada Rita, nevasta-sa, de el si m-am intors la tine. Te-am bagat si pe tine in pat, ti-am schimbat compresele... Si asta-i tot. Nu-i de ajuns?

- Ba da, ba da! murmura Dragu “Anghel” Marcel. E de ajuns. Dupa care isi aminteste de piciorul lovit si isi trage patura intr-o parte. Vede, si nu-i vine sa creada: piciorul e pe jumatate dezumflat! Doar jos, pana in genunchi mai e rosu si umflat, in rest, in partea de sus nu mai are nimic. S-a tras infectia. Se pipaie cu amandoua mainile, se uita la nevasta-sa si, in lipsa oricarei alte idei, o intreaba:

- Ai vazut? Nu m-a lasat Dumnezeu: s-a dezumflat! Dupa care adauga: a avut dreptate Damian!

Femeia da din cap si din mana ca una care a vazut multe la viata ei, si stie cu ce are de-a face, si raspunde:

- Da, da, cum sa nu! Tuica lu’ Damian te-a facut bine... De gheata si de patlagina vecinei nu zici... Dupa care se indeparteaza, fara a mai spune nimic.

Stie, in sinea ei, ca singure, gheata si patlagina nu ar fi putut sa dea un asemenea efect, doar i le punea de cateva zile, si tot nimic nu se vazuse. N-are insa curajul sau puterea sa recunoasca in fata lui ca tuica l-a vindecat, e prea mult pentru ea. Asa ca prefera sa sa duca sa puna niste seminte la prajit si sa dea cu matura prin fata curtii...

-----------------------------------------------------

- Deci, Anghele, cum e? Mergem diseara in sat, la una mica?

- Da’ cum sa nu, Damiane! La noua, la bar la Cristel. Avem si motiv: doar stii ca pe baiatu’ meu cel mare, Tibi, cum ii zice lumea, il cheama in acte Marian.

- Bine, atunci, ne vedem acolo! Ura!

E sarbatoarea nasterii Maicii Domnului. Barbierit si aranjat, Anghel tiganu’ se intoarce de la biserica. A fost la slujba, ca in fiecare an, n-a lipsit. Putina lume stia ca s-a facut bine, ca nu mai are nimic si ca poate sa mearga normal. Vazandu-l acolo, babele si-au facut cruce, ca auzisera ca era pe moarte si acu il vedeau ca e bine mersi si n-are nimic. Lui insa nu-i pasa de ele si de ce spunea unul sau altul. Cui il intreba, ii raspundea, umflandu-se in pene: “Ce va mirati? Nu stiati ca-mi ajuta Dumnezeu? Nu v-am spus eu ca de Sfanta Marie sunt aici, la biserica? Doar stiti cum e la mine: credinta inainte de toate...” Si asculta mai departe la slujba, neuitand sa pomeneasca in gand, la fiecare rugaciune, si numele lui Damian.

Dupa slujba, pe drum catre casa, a dat chiar peste Damian, care, ca de obicei era deja luat de val. Ii venea sa-l pupe, de bucurie ca-l intalneste. Nu-l vazuse, de cand isi revenise cu piciorul, deloc. Asta pentru ca Damian fusese la munca la Dan, pentru damigeana aia de tuica... Acum insa, dand nas in nas cu el, il stranse in brate cat putu de tare si, fara sa astepte sa-i spuna ala ceva, i-o lua el inainte: “Mare-ai fost, mare-ai ramas, Damiane!” Apoi, intr-un moment de efuziune, nu se poate abtine sa nu declare: “Te iubesc!” Dupa care, oarecum rusinat de cele spuse si vazand si privirea tampa a betivului, semn ca nu-si mai aducea nimic din noaptea aceea, completa: “Da’ sa nu mai spui la nimeni!” Mai apoi, au tot vorbit una alta si, intr-un sfarsit, au ajuns si la ce era mai important:

- Deci, Anghele, cum e? Mergem diseara in sat, la una mica?...

Din aceeasi categorie:

Care pe care

Intr-o frumoasa duminica de vara, in talciocul de langa targul de masini Vitan, unde obisnuitii locului vand tot felul de lucruri, e mare animatie. Un...

Citeşte mai mult...

Cocoșul nervos

Locuind in comuna Bragadiru, la numai cativa km de Bucuresti, Stefan Nicolae a cunoscut, in cei 50 de ani ai sai, foarte agitata viata a Capitalei, cu...

Citeşte mai mult...

Fugarul din Ghergani

In trenul regio de la Pitesti spre Bucuresti, e liniste. E seara, incepe sa se intunece si, satui de conversatie circumstantiala, calatorii pun capul ...

Citeşte mai mult...

Autostopiştii

E trecut de noua, e intuneric bezna si, dinspre Alexandria spre Bucuresti, putine masini mai trec...

La intersectia drumului national cu soseaua tarane...

Citeşte mai mult...