Vizavi de blocul in care locuiesc se afla cateva strazi de case, unele vechi si darapanate, pe care, daca ar fi fost dupa mine, le-as fi daramat demult... Oamenii din ele, in schimb, sunt "de comitet", te intelegi si te ajuti cu ei, daca ai nevoie. Nu de putine ori am spalat masina in curte la doamna Baltag sau am mesterit cate ceva la motor, ajutat de sotul dansei. Si multe alte chestii marunte. Pe scurt, de fiecare data cand am avut nevoie de ei, au fost acolo pentru mine. Acum e randul meu sa fiu dragut cu ei.

"Gata, domnu' Vasile? Mergem?", ma intampina doamna Baltag inca din prag, cand ma vede apropiindu-ma. "Gata, doamna, mergem. L-ati prins?" Femeia isi duce mana la frunte, teatral, asa cum fac pensionarele care au vazut prea multe novele argentiniene, ofteaza si zice: "Aoleu, l-am prins, dar, cat m-am chinuit cu el, numai eu stiu. Mi-a scos sufletul din mine..." Dupa care intra in curte si revine cu un sac de rapita, pe care mi-l arunca in brate, iar eu il arunc mai departe, in portbagajul masinii. Ma urc la volan, ea se asaza in dreapta mea si ii dam bataie: "Incotro?", o intreb dupa ce demarez. "Oriunde. Cat mai departe!"

Ma decid pe moment: mergem la padurea Baneasa. Asa ca bag a-ntaia si pornesc intr-acolo. Ajungem dupa circa o ora, rastimp in care doamna Baltag imi vorbeste numai despre ce o doare. Imi spune cum in urma cu cateva luni a gasit pe strada o corcitura de ciobanesc carpatin, Labus. Cum a luat cainele in curte, cum l-a spalat, despaducheat si vaccinat; cum i-a facut cusca din material izolant, sa nu ii fie frig iarna; cum i-a cumparat oase de la macelarie si boabe de la petshop; si cate alte chestii nu a a facut ea pentru Labus... Pentru ca, intr-un final, Labus sa ii muste nepotica de picior... E drept, si fetita a avut partea ei de vina, caci a vrut sa ii sustraga carpatinului mingea cu care se juca, dar chiar si asa, sa muste o copila de picior, e o fapta condamnabila pentru un caine. Asa incat, dupa ce s-a consultat si cu sotul, doamna Baltag s-a hotarat sa scape de el.

Doamna Baltag e o femeie apriga... Fosta voleibalista, fosta farmacista, divortata de doua ori, a trait o viata plina, in care a demonstrat ceea ce a avut de demonstrat. Ajunsa la varsta a treia, isi pastreaza vioiciunea si agilitatea, ca si puterea de munca si barbatia. La ea, vorba e vorba. Daca a luat o hotarare, acea hotarare ramane definitiva, indiferent de ce zice unul sau altul. Iar acum, hotararea este de a se debarasa de Labus. O conduc, asadar, catre padurea Baneasa, locul unde urmeaza sa abandonze cainele. Si iata-ne ajunsi.

"Nu e un caine rau, Labus", povesteste ea, cu o oarecare melancolie in glas ("Aiurea!", ii raspund in gand. "E o javra ordinara!"), in timp ce ne cufundam adanc in padure, eu cu sacul in spate, ea cu o sacosa cu mancare de caini in mana. "Cat l-am avut la poarta, am dormit linistiti. Nici musca nu se apropia fara sa o simta el. Acum, daca l-a pus dracu' s-o muste pe-aia mica, asa ii trebuie!" Dupa care imi face semn: "Gata, aici!" Ne oprim, asadar, in loc. Las sacul jos si ma indepartez. Cunosc animalul. Nu e de joaca cu el. Adevarata fiara, nu altceva. "Nu va fie frica, nu musca, ca e sedat: i-am dat 10 pastile de diazepam..." Ma uit cu scepticism la ea, ridicand din spancene. Nu stiu daca glumeste sau nu. Dar nu glumeste. Nu e genul de femeie care sa se dea in vant dupa glume. "Da, da, chiar asa! I le-am pus in mancare. Pai, altfel cum era sa-l prind si sa-l leg? Se-apropie cineva de Labus? Nimeni!"

Au trecut, de la cele de mai sus, zece zile. Aproape ca am uitat de intamplarea cu pricina, cand, dis-de-dimineata, cu putin inainte sa ma urc in masina, sunt oprit de doamna Baltag, care, cu voce tremuranda, ma anunta: "Domnu' Vasile, domnu' Vasile! Pregatiti-va, ca maine iarasi avem traseu!" Ma uit intrebator la ea, neintelegand ce vrea sa zica. Dupa care ma anunta pe un ton martial: "S-a intors Labus!". Raman mut. Apoi, cand ma dezmeticesc, imi vine sa-i spun: "Mai lasa-ma dracului, cu potaia ta, femeie, ca am treburile mele!" Ma abtin insa si, in schimb, ii spun cu toata amabilitatea posibila: "Bineinteles, doamna Baltag! La prima ora pornim la drum!" Ceea ce, a doua zi, in zori, dupa ce eu arunc sacul cu cainele sedat in portbagaj, iar ea se asaza in dreapta mea, si facem.

De data asta au fost nevoie de 20 de pastile de Diazepam pentru a-l potoli pe Labus, asa incat sa ii poata puna femeia zgarda de gat. Si, ca sa fim siguri ca nu mai gaseste drumul catre casa, il ducem si mai departe, anume la padurea Cernica, langa manastire. Il lasam acolo, aproape adormit, si ne intoarcem la ale noastre. Dar, sa vezi si sa nu crezi: peste cateva zile, sunt din nou oprit de doamna Baltag: "S-a intors Labus!". Dracia dracului, nu altceva... Asa ca a doua zi ii da femeia 30 de pastile, caci devenise si mai fioros, si, mai mult mort decat viu, il luam si il ducem nici mai aproape nici mai departe decat la Ploiesti. "Daca si acum se intoarce, il mananc de viu!" ii spun femeii pe drumul catre casa. "Nu spuneti de doua ori, domnu' Vasile, ca nu se stie niciodata...", ma opreste femeia, dand leganand din cap. Si, al dracului sa fiu eu, dar are dreptate! Peste o saptamana, cand sa plec la serviciu, aud un latrat urat din curtea familiei Baltag, urmat imediat de vocea femeii: "S-a intors Labus!"

Probabil credeti ca a doua zi am pornit din nou pe "traseu", cum zice doamna Baltag. Ei bine, nu am pornit, desi asa intentionam, iar femeia cumparase 40 de pastile de Diazepam pentru amortirea cainelui. De ce nu am pornit? Fiindca la prima ora, cand m-am dus sa preiau sacul si sa-l arunc in portbagaj, am gasit-o pe biata femeie plangand in poarta. "Ce s-a intamplat, doamna? A mai muscat pe careva?" am intrebat-o, ingrijorat. "Nu, domnu' Vasile, nu a muscat pe nimeni Labus!" "Dar de ce plangeti?", am insistat. Si atunci am primit vestea cea mare, pe care o asteptam de atata timp: "A murit Labus!". Mi-am spus in gand: "Doamne-ajuta, am scapat de potaie!", m-am lamentat in fata ei: "Ooo, ce nenorocire!" si am dat sa ma intorc si sa ma duc la ale mele. Totusi, curiozitatea m-a facut sa mai zabovesc putin: "Dar cum a murit?" Printre bocete si sughituri, femeia a reusit totusi sa ingaime: "A sarit dupa minge si, in cadere, s-a infipt intr-un par din vie." Dupa care a luat o lopata, ca sa ingroape animalul. "Doamne-ajuta!", mi-am mai spus o data in gand, si am plecat la serviciu.

Din aceeasi categorie:

Văcăreşti

A venit toamna, s-a racorit afara. Vremea e, totusi, inca buna de plimbare. Asa incat ma imbrac bine si, pe seara, ies la promenada pe marginea laculu...

Citeşte mai mult...

Lămâiul

Aproape de Martisor am parte de una dintre cele mai frumoase suprize din viata mea. E o dimineata placuta, racoroasa, de primavara. Indreptandu-ma spr...

Citeşte mai mult...

Sânge

E duminica dimineata. Ma aflu in sala de asteptare a unei gari mici, de provincie. Ma intorc de la o nunta si sunt foarte obosit. Abia astept sa vina ...

Citeşte mai mult...

Împrumutul

Traiesc clipe grele. Tatal meu este internat de cateva luni cu grave probleme la rinichi. L-au plimbat medicii de la un spital la altul, si tot degeab...

Citeşte mai mult...