La sfarsit de saptamana, eveniment pitoresc in Capitala, pe Lacul Morii. Sare, din elicopter, de la 30 de metri inaltime, Stefan Sigmond, un fanatic clujean dornic sa patrunda in renumita “Carte a recordurilor”. Lumea, adunata ca la circ, e cu gura cascata si cu ochii atintiti pe cer, sa-l vada.

Aparatul de zbor survoleaza lacul. Pana la momentul saltului mai e putin. In multime, emotiile cresc exponential cu timpul si pun stapanire pe privitori. Se strange din pumni, se spun rugaciuni in grup: “Doamne, ajuta-l pe Sigmond! Doamne, fa sa scape!” Un malac barbos, cu cautatura tampa, pare a fi singurul neconectat in nici un chip la tensiunea ce i-a cuprins pe ceilalti. “Nu reuseste, precis ca rateaza!”, zice el naiv, atragandu-si instantaneu antipatia generala si o serie de priviri dusmanoase. “Da, da. Ascultati ce va spun eu! E nebun ca face asta!”, intareste, senin, masivul guraliv. “Impactul cu luciul apei poa' sa-i fie fatal!”

Langa Piata Gemeni, un grup de gura-casca e strans in fata unitatii in care se vand acvarii si pestisori. Aici, un burtos explica unui ochelarist ce cauta el, om serios, intr-un magazin de pestisori. “Cum iti spun, au bazait, ai dracu’ tantari, de m-au innebunit! N-am inchis ochii trei nopti la rand. M-au piscat de m-au nenorocit...” “Fantastic, nu mai spune!”, se mira celalalt. “Adica, spune mai departe, ca ma intereseaza!” “Da, da, chiar asa. Iar pe nevasta-mea”, continua omul, “numai ce a inchis, epuizata, ochii, ca au muscat-o chiar si de fund. Si doar stii (!) ce fund fin are ea: o ustura de moare, saraca, nu mai poti nici s-o mangai, dar s-o scarpini!”

Ochelaristul nu zice nimic, ci doar da din cap intelegator, in semn ca stie ce fund fin are, saraca femeie. “Am umplut peretii de sange, si tot degeaba.

Vremea continua sa fie caniculara, asa ca pentru turistii aflati sambata pe plaja statiunii Eforie Nord, singura solutie pentru a se mai racori este, bineinteles, o baie in mare. Este si concluzia la care a ajuns, peste pranz, o grasana pe care straturile de untura atarna dizgratios si care, conform propriilor spuse, are mari probleme cu temperaturile ridicate. “Aoleu, Doamne! E vipie! Mor de cald!” se vaita respectiva la plajuitorii din preajma si se indreapta, cu mersul sau greoi si puturos, spre mare. Este o femeie trecuta de 50 de ani, cu fata frumoasa si fina ca un fund de copil mic, dar cu un fund mare si urat ca un taburet flescait; aurul de pe maini, de la gat si din urechi o recomanda ca pe o cucoana cu un nivel de trai peste medie.

Pe plaja fierbinte a statiunii Mamaia, in zona Central, e puhoi de omenire; chiar daca e abia inceput de sezon, vremea superba si marea calda atrag turistii cum atrag fragii ursul. Nu departe de malul apei se afla instalate doua cupluri tinere: o blonda nostima cu niste cozi strengaresti, alaturi de un barbat ciufulit, si o bruneta batoasa, cu coc, impreuna cu un brunet bland, cu carare clasica, intr-o parte. Cam de vreo saptamana, cele doua perechi vin zi de zi si fac plaja in aceleasi locuri, asa ca nu e de mirare faptul ca s-au observat unii pe altii. Dar asta a fost tot; n-au intrat in vorba, n-au facut cardasie.

Totusi, de la o vreme, mai exact de vreo trei zile, schimburile de priviri aruncate pe furis intre blonda ghidusa si brunetul blajin devin tot mai insistente. Cum se duce blondul sa bea pe terasa, cum blonda il fixeaza pe brunet; respectiv, cum pleaca bruneta sa se scalde in apa, cum brunetul o atinteste pe blonda. Si tot asa, profitand de scurtele dar frecventele absente ale partenerilor, cei doi alimenteaza un flirt in faza incipienta, in fapt o serie de ocheade fierbinti indreptate de la unul la celalalt. Asta pana in ziua cand, ramasi singuri, cei doi sparg gheata si injghebeaza o discutie cat se poate de seaca: “E sotul tau?”. “Da”. “E sotia ta?”. “Da”. Si cam asta este tot pentru inceput.

Cartierul Mohanescu, situat la periferia Capitalei, vizavi de noul penitenciar Rahova, e format numai din case, de aceea are un aspect rural, cum de altfel au si multi dintre locuitorii sai. Pe una dintre ulitele acestui cartier trece fluierand, intr-o sambata ploioasa, Gogu Buligan, un tip intre doua varste, rosu la fata si tare bine dispus. Urcat pe capra carutei pline ochi cu nisip, trasa de un singur cal roscat, omul, insotit de trei tovarasi, se indreapta spre casa. La ultima intersectie, unde cirmoaca formata dupa trei zile de ploi pare adanca, ezita o clipa, dar nu da inapoi. Striga: "Die, Murgule! Diee!", dar ghinion: caruta ramane impotmolita; rotile sunt acoperite pana la jumatate de noroi.