Probabil ca nu sunt nici primul, nici ultimul barbat din lume care s-a indragostit nebuneste de o femeie si a facut pentru ea o multime de sacrificii. Insa in cazul meu, toate stradaniile s-au dovedit inutile in final, pentru ca aceea pe care am incercat in fel si chip sa o fac fericita – lasandu-ma chiar modelat fizic dupa gustul sau – m-a parasit fara remuscari. Si culmea! – asta avea sa se intample dupa ce am ajuns sa arat exact asa cum isi dorea ea...

Intamplarea pe care vi-o istorisesc a avut loc in urma cu circa 5 ani, in Bucuresti. Atunci, in blocul in care eu locuiam numai cu mama, s-a mutat o familie de chinezi: 8 suflete la numar - familia Ming. Cei doi soti aveau nu mai putin de 6 copii, si - culmea! - numai fete! Nu era prima familie de chinezi care aparea in zona, chiar in blocul de pe strada Chisinau in care eu stateam de 15 ani mai existand deja alte trei familii de asiatici. Motiv pentru care, la inceput, nu am acordat nicio importanta noilor vecini. Insa abia ce trecusera vreo doua saptamani, ca am inceput sa acord: bagasem de seama ca una din fetele Ming era extrem de atragatoare!

Numele meu este Manuel, am 40 de ani si sunt un barbat normal, care duce o viata normala intr-un cartier central al Iasiului. La ce ma refer atunci cand spun ca sunt normal? Mai intai la faptul ca sunt heterosexual, casatorit si am copii; apoi la faptul ca, la fel ca tuturor barbatilor de varsta mea, imi place amorul; si, in fine, la aceea ca dupa cativa ani de casatorie, cand plictiseala conjugala m-a coplesit, mi-am  gasit o amanta care mi-a revitalizat viata si casnicia... Ce poate parea oarecum anormal la mine este faptul ca nu m-am oprit aici, anume ca, dupa prima, am trecut la a doua si apoi chiar la a treia amanta. Dar, daca asta sunt, daca am o larga disponibilitate afectiva si erotica, cum sa ma fi opus propriei firi? N-aveam cum. Asa incat am cedat tentatiei si am raspuns afirmativ fiecarei oportunitati ivite. Din pacate, insa, cea din urma, mai exact a treia, avea sa ma bage in belea.

Nu stiu in ce masura este adevarat ca numele influenteaza destinul omului, insa in cazul meu s-a adeverit. Ma cheama Marcela P., sunt din Brasov, si in tinerete, vreme de sase ani, am preacurvit. Imi este rusine ca am facut-o, dar va rog sa ma credeti ca nu aveam o alta posibilitate de supravietuire. Proveneam dintr-o familie de alcoolici, in care eu eram calcata in picioare de mama, care la randul ei era sacul de box al tatei. Imi amintesc ca, inca de cand eram mica, seara de seara, ajungand acasa dupa terminarea scolii, o gaseam pe mama beata manga. Eu incercam sa vorbesc cat mai putin, sa o ajut la treburile casei si sa nu o ies din vorba sa, caci stiam ca, daca se infurie, ma bate. Insa de fiecare data, oricat de bine mi-as fi indeplinit sarcinile, ea tot gasea nod in papura si se punea cu pumnii pe mine.

Va povestesc, in cele ce urmeaza, despre dragostea cu nabadai dintre mine si Ema, iubita - si, mai apoi, sotia - mea, dragoste care dureaza de aproape doua decenii. Da fapt, daca ma gandesc bine, mai corect spus ar fi fost ,,relatia dintre mine si Ema”, ci nu ,,dragostea”, caci, dupa cum veti vedea, in multi din anii petrecuti impreuna numai de dragoste nu a fost vorba…

Totul a inceput in urma cu circa douazeci de ani, ca intr-un basm frumos. Eu si Ema ne-am cunoscut pe cand eram doar niste adolescenti, ne-am indragostit nebuneste si ne-am jurat ca nimeni si nimic nu ne va putea desparti vreodata. Ca lucrurile nu aveau sa stea asa cum le planuisem noi urma sa aflam mult timp mai tarziu, insa primii doi ani de iubire, pana la casatoria ce a urmat, au fost intr-adevar dulci ca un fagure de miere.